Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   „Eroii Rusiei”: Internauții propun ca…

„Eroii Rusiei”: Internauții propun ca piloții avionului care a aterizat forțat să fie premiați cu cea mai înaltă distincție

În dimineața zilei de joi, 15 august, un avion Airbus A321 de pe cursa Moscova-Simferopol, la bordul căruia se aflau circa 230 de pasageri, printre care 41 de copii, a aterizat forțat într-un lan de porumb din apropiere de capitala Federației Ruse, transmite tass.ru.

Potrivit presei ruse, avionul s-a ciocnit cu un stol de păsări, ceea ce a provocat întreruperi la funcționarea motorului.

Directorul general al companiei aeriene „Ural Airlines” a declarat pentru TASS că piloții au acționat corect.

Totodată, interfax.ru scrie că 55 de persoane, printre care 17 copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pasagerii evacuați au scris mai multe mesaje prin care își exprimă recunoștința pentru piloții Damir Iusupov și Gheorghii Murzin.

De asemenea, internauții propun ca piloții să fie premiați și să obțină cea mai înaltă distincție de stat – „Eroul Federației Ruse”.

„Suntem evacuați, piloților le sunt recunoscător nu mai puțin decât lui Dumnezeu”, „15.08.2019 – noua mea zi de naștere, pilotul a salvat, pur și simplu, toate viețile”, „bravo, mulțumim că suntem vii!”, „țara trebuie să-și cunoască eroii”, au fost câteva dintre mesajele de mulțumire publicate de către pasageri în adresa personalului de bord.