Erdogan s-a autoproclamat preşedinte al fondului suveran turc

Recep Tayyip Erdogan s-a autoproclamat președinte al fondului suveran al Turciei și a concediat întregul personal de la conducere. Bloomberg scrie că Ministrul Trezoreriei și Finanțelor, Berat Albayrak, care este ginerele lui Erdogan, va face parte din consiliul de conducere al fondului suveran turc, conform unui decret ce a fost deja publicat în Monitorul Oficial.

Această schimbare vine după ce acum doi ani guvernul turc a format acest fond pentru a valorifica activele de stat în valoare de 200 de miliarde de dolari, punând în acest mod capăt turbulențelor de piață în urma unei încercări de lovitură de stat eșuată. Scopurile și strategia acestui fond nu au fost însă clar definite, iar conflictele interne au condus la concedierea primului său director executiv, după ce Erdogan și-a exprimat public dezamăgirea.

Această decizie va consolida puterea lui Erdogan asupra unei alte instituții financiare cheie din Turcia. Anterior, Erdogan a declarat în cadrul unui interviu că va exercita o influență mai mare asupra politicii economice, după ce a fost investit cu puteri executive extinse în urma alegerilor din iulie. Președintele Turciei a concediat factorii de decizie care au condus economia încă din 2002, oferindu-și puterea de a face numiri la banca centrală și alte organizații de stat.

Fondul suveran turc are active în Turkish Airline, Tur Telekom, creditorii de stat TC Ziraat Bankasi, companii de stat de petrol și gazoduct, serviciul poștal național, bursa de valori, loteria națională și căile ferate naționale.

Foto: aa.com.tr

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Lider Moldovan

    Acum Plahotniuk și Dodon “au tot dreptul” să-i expulzeze pe Maia Sandu și Andrei Năstase în Turcia pentru “stagiere” la Erdogan! Lasă-i să vadă pe viu, ce înseamnă DEMOCRAȚIE și iubire de Patrie!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *