Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Duma de Stat a adoptat…

Duma de Stat a adoptat în lectură finală proiectul de lege privind „Internetul suveran” rusesc

Foto: myseldon.com

Material de pe Novaya gazeta

Duma de Stat a adoptat în lectura a treia proiectul de lege privind crearea segmentului rus de internet. Pentru adoptarea proiectului au votat 307 deputați, iar împotrivă – 68, transmite Novaya Gazeta.

Leonid Levin, președintele Comitetului Dumei de Stat pentru Politici Informaționale, Tehnologii Informaționale și Comunicații a menționat că în acest caz este vorba despre crearea unui segment rusesc de internet, care să funcționeze stabil, „indiferent de condițiile externe”. El a menționat că nu trebuie comparată crearea unui „internet suveran” în Rusia cu sistemul de rețea care operează în prezent în China.

Deputatul fracțiunii Partidului Liberal Democrat din Rusia, Serghei Ivanov, a declarat în cadrul ședinței că partidul său este „categoric împotrivă” adoptării proiectului de lege. Acesta a menționat că inițial s-a anunțat că punerea legii în aplicare nu va necesita nici un cost, însă senatorul Andrei Clishas, unul din autorii proiectului de lege, a declarat ulterior că va fi totuși nevoie de mai mult de 20 de miliarde de ruble. În plus, în mass-media au apărut informații despre sume și mai mari, necesare pentru implementarea proiectului de lege.

Totodată, au fost introduse și adoptate un șir de amendamente la document. Acestea se referă, în special, la criptarea informației autorităților publice și a întreprinderilor de stat pe internet, precum și la aprobarea de către guvern a modului de instalare, exploatare și modernizare a mijloacelor tehnice pentru a contracara amenințările.

Anterior, Camera Inferioară a Parlamentului a aprobat amendamentul la proiectul de lege privind segmentul rus de internet, potrivit căruia aceasta va intra în vigoare din noiembrie 2019. Operatorii de telecomunicații vor fi obligați să utilizeze zona națională de domeniu de la 1 ianuarie 2021.

Foto: myseldon.com