Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Despre ce au discutat Trump…

Despre ce au discutat Trump și Putin timp de 50 de minute

Preşedintele SUA, Donald Trump, a discutat sâmbătă, timp de 50 de minute, cu omologul său rus, Vladimir Putin, acesta fiind primul contact direct între cei doi lideri de la instalarea noului preşedinte la Casa Albă, relatează agenţia de ştiri Tass şi The Telegraph, citate de mediafax.ro.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a anunţat conversaţia telefonică între cei doi lideri printr-un mesaj postat pe Twitter. Mesajul lui Spicer conţine şi o fotografie în care apare Donald Trump vorbind la telefon, iar în apropierea sa se află vicepreşedintele Mike Pence, consilierul prezidenţial pentru Securitate, Michael Flynn, şeful Cancelariei Prezidenţiale, Reince Priebus, şi consilierul prezidenţial pentru Strategie, Steve Bannon. Potrivit Kremlinului, Putin şi Trump au căzut de acord să conlucreze şi să îmbunătăţească relaţiile între cele state, scrie The Washington Post.

„Ambele părţi şi-au exprimat disponibilitatea pentru a conlucra în mod activ la stabilizarea şi dezvoltarea relaţiilor de cooperare ruso-americane”, se afirmă într-un comunicat dat publicităţii de Kremlin. Preşedinţia rusă a mai anunţat că Putin şi Trump au hotărât să continue „contactele la nivel personal în mod regulat” şi au discutat despre pregătirea unei întâlniri oficiale între cei doi şefi de stat.

Moscova consideră Washingtonul drept cel mai important partener în lupta antiteroristă, a afirmat Putin în cursul conversaţiei telefonice, conform comunicatului Kremlinului, postat pe kremlin.ru. Ambii lideri au susţinut ideea intensificării „coordonării reale” între cele două state în lupta împotriva reţelei Stat Islamic şi a altor grupări teroriste din Siria.

Cei doi au mai discutat despre programul nuclear iranian, conflictul dintre Israel şi palestinieni, situaţia din Peninsula Coreeană, conflictele din Ucraina şi Siria, dar şi despre neproliferarea armelor atomice, a mai comunicat Kremlinul. Casa Albă nu a oferit detalii cu privire la discuţia între cei doi şefi de stat.

Din informaţiile disponibile până acum nu există niciun indiciu că cei doi lideri ar fi discutat pe tema anulării sancţiunilor impuse Rusiei ca urmare a acţiunilor Moscovei în Ucraina şi pentru anexarea regiunii Crimeea, notează Reuters.