Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Conturile bancare, legate de „spălătoria…

Conturile bancare, legate de „spălătoria azerbaidjană”, înghețate

Material de pe Meydan TV
Anchetatorii britanici au înghețat conturile bancare, legate de spălarea banilor murdari din Azerbaidjan, în care erau păstrate miliarde de dolari. Potrivit amerikaninsesi.org, banii au fost scoși prin intermediul a patru mari companii false înregistrate în Marea Britanie.

Potrivit Agenției Naționale pentru Combaterea Criminalității (NCA), ordinul de înghețare a conturilor este primul pas, legat de „spălătoria azerbaidjană” a banilor murdari. Acest ordin permite anchetatorilor să înghețe conturile imediat în caz de suspiciuni.

NCA nu a oferit informații suplimentare dacă înghețarea conturilor este legată de Danske Bank. Această bancă, situată în Copenhaga, a fost în centrul unui scandal murdar legat de spălarea de bani.

Amintim că încă în luna mai 2018 inspecția financiară din Estonia a publicat un raport din care rezultă că prin băncile estoniene, în anii 2011-2016 au fost spălate mai mult de 13 miliarde de euro. Banii treceau prin conturile nerezidenților și ajungeau în afara Estoniei. Totodată, pe 4 septembrie 2017, Centrul Internațional de Cercetare a Corupției și Crimei Organizate (OCCRP) a publicat o serie de materiale, numite generic „spălătoria azerbaidjană”. În ancheta OCCRP este descris detaliat, cum în anii 2012-2014 prin intermediul sucursalei estoniene a Danske Bank, Baku a transferat circa 2,9 miliarde de dolari în conturile înregistrate în Marea Britanie a companiilor Polux Management LP, Hilux Services LP, Metastar Invest LLP și LCM Alliance LLP. Ulterior, se presupune că o parte din acești bani a fost folosită pentru coruperea politicienilor și funcționarilor din Europa și SUA.

În urma anchetei interne din cadrul băncii daneze, au fost stabilite numele a 75 de clienți din Azerbaidjan, care au efectuat transferuri de bani în afara Estoniei, în cea mai mare parte în Marea Britanie.

Danske Bank, de facto, a fost de acord cu investigarea OCCRP și pretențiile inspecției financiare din Estonia. Thomas Borgen, directorul general al Danske Bank, și-a anunțat demisia.

Rolul de „pompă” în transferarea a 2,9 miliarde de dolari prin sucursala estoniană a Danske Bank l-a îndeplinit Banca Internațională a Azerbaidjanului (BIA). În acel timp BIA era cea mai mare bancă din Azerbaidjan. BIA în mod regulat era declarată cea mai bună bancă de pe piețele în curs de dezvoltare.