Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   CNN: Primii pacienți care s-au…

CNN: Primii pacienți care s-au vindecat de coronavirus, externați în Wuhan. Ultimul bilanț

Bilanţul coronavirusului din China a crescut abrupt, la peste 1.350 de morţi şi cel puţin 60.000 de îmbolnăviri, după ce autorităţile au schimbat metoda de încadrare, relatează CNN.

Acum includ în cifre nu doar cazurile confirmate prin teste, ci şi pe cele diagnosticate clinic, prin prezența simptomelor şi tomografii pulmonare. În anumite oraşe din provincia Hubei, oamenii nu mai au voie să iasă din case şi sunt ameninţaţi cu închisoarea dacă încalca ordinul.

Autorităţile chineze fac eforturi ca imaginea epidemiei să nu mai fie asociata doar cu asemenea imagini de speriat, ci şi cu vindecări depline şi pacienţi recunoscători. Aşa că difuzează tot mai multe imagini ca acestea, cu bolnavi vindecaţi de COVID-19 şi externaţi. Însă le blureaza fețele, semn că până şi presa oficială recunoaşte stigmatul asociat bolii, chiar şi după ce sunt oamenii sunt vindecaţi.

Pe de altă parte vin şi veşti bune. În Wuhan au fost externaţi primii pacienţi vindecaţi de virus.

34 dintre pacienţi au plecat din două spitale din Wuhan. Medicii susţin că aceştia şi-au revenit complet după ce au fost afectaţi de noul virus, botezat recent Covid-19. Cel mai tânăr pacient are 35 de ani, iar cel mai în vârstă 69.

Pacient: „Primul lucru pe care vreau să-l fac e să iau o gură mare de aer curat şi să mănânc mâncare delicioasă.”

Tiger Ye, pacient vindecat: „Cred că pentru cei tineri şi puternici, coronavirusul e ca o răceală zdravănă, cu deosebirea că este extrem de contagios, ceea ce provoca panică.”

Scott McLean, corespondent CNN: „Pentru OMS, cel mai rău scenariu posibil ar fi că virusul să ajungă într-o ţară instabilă (precum Congo) unde nu se pot lua măsuri de control şi prevenţie, în tot cazul nu la nivelul celor adoptate în alte părţi.”

Oamenii vor continua să fie monitorizaţi de medici, dar la domiciliu.

Han Guang, medic în Wuhan: „Vor mai fi în carantină alte 14 zile din momentul în care vor ajunge acasă şi vor reveni la spital pentru controale regulate.”

În schimb, la bordul vasului de croazieră, unde se află şi 17 români, căpitanul Stefano Ravera îi încearcă să dea asigurări pasagerilor că situaţia e sub control, relatează CNN, citat de stirileprotv.ro.

Numărul cazurilor de infecții de pe vasul japonez în carantină, pe care sunt și români la bord, a ajuns la 218, și după aprecierile specialiştilor, va continua să crească.

Căpitanul navei de croazieră: „Facem tot ce ne stă în putinţă pentru a vă oferi confortul de care aveţi nevoie în această şedere prelungită.”

Şeful echipajului le transmite constant mesaje oamenilor. Îi asigură că aerul condiţionat care circulă pe vas nu este recirculat, provine de afară aşa că este unul curat. Dar le-a dat şi vestea mai puţin plăcută că în rândul subalternilor săi, virusul se extinde. Un reporter CNN a vorbit cu unul dintre membrii echipajului, care prezintă simptomele bolii.

Reporter CNN: Eşti îngrijorată că virusul se extinde în rândul echipajului?
Membră a echipajului: Da, sunt. Pentru că numărul echipajului care a fost infectat este în creştere.

Până acum, cel puţin 5 dintre ei au fost testaţi pozitiv de Covid 19. Această angajată spune că a aşteptat două zile că medicii să o consulte. Căpitanul i-a interzis să mai lucreze după ce l-a informat că are febră şi frisoane.

Între timp, aproape 1.000 de membrii ai echipajului trebuie să muncească în continuare pentru că cineva trebuie să aibă grijă de cei peste 2.600 de pasageri plasaţi în carantină la bord. Pericolul cel mai mare este atunci când se serveşte masa.

Membră a echipajului: „Toţi ne dăm măştile jos atunci când mâncăm, stăm cu toţii în acelaşi loc şi servim masa, iar virusul se poate extinde.”

Mai mulţi medici specializaţi în tratarea bolilor contagioase sunt sceptici în ceea ce priveşte modul cum a fost plasat întregul vas de croazieră în carantină.

Medic: „Cred că toţi s-au concentrat asupra pasagerilor, ce măsuri să fie luate, dar acest lucru i-a pus pe membrii echipajului într-un grad ridicat de risc.”

La rândul lor, autorităţile japoneze continuă să susţină că au luat cele mai bune măsuri în cazul de faţă şi spun că toţi cei care au contacat virusul, ar fi făcut-o înainte ca nava să fie pusă în carantină. Cei afectaţi de Covid-19 sunt daţi jos de pe vapor şi duşi la spitalele din apropierea portului.

Reporter CNN: „Toţi cei aflaţi la bordul navei sunt trataţi la fel? Ce spuneţi legat de această temere pe care o au?”
Oficial Japonez: „Încercăm să-i tratăm pe toţi la fel. Ştim că membrii echipajului nu au propriile camere, aşa cum au pasagerii, şi trebuie să muncească în continuare şi să-i ajute pe cei aflaţi pe vas, aşa că din acest punct de vedere nu există o egalitate. Dar le dăm tuturor aflaţi la bord un ghid de prevenire a bolii.”

Reprezentanţii navei de croazieră spun că trebuie să se supună regulilor impuse de autorităţile japoneze, dar atâta timp cât oficialii niponi insistă să îi ţină în continuare pe toţi în carantină, pericolul va fi prezent şi asta pentru că membrii echipajului sunt nevoiţi să muncească. În rândul pasagerilor, reacţiile diferă.

Pasager: „Membrii echipajului sunt nemaipomeniţi. Ştiu că şi ei la rândul lor sunt îngrijoraţi.”

Nu văd ca această carantină să aibă vreun efect benefic. E o carantină care a eşuat.

David Abel, pasager aflat în carantină: „Moralul oamenilor e tot mai şubred. O pasageră care a plâns toată noaptea în cabina i-a tânt şi pe vecini treji. Deci e mai greu decât pe în prima săptămână.”

Nava de croazieră va rămâne în carantină până pe 19 februarie.

Pe de altă parte, epidemia face şi altfel de victime:

Hadas Gold, reporter CNN: „După ce zeci de companii de renume, precum Nokia, Sony, Ericsson, Amazon şi Facebook, s-au retras de la eveniment, Congresul Mondial al Telecomucatiilor din Barcelona a fost anulat cu totul. În mod normal, conferinţa e unul dintre cele mai mari evenimente din telecomunicaţii ale anului, atrăgând 100.000 de vizitatori în Barcelona. Pentru jucătorii majori din domeniu era şansa de a-şi prezenta noile produse. Este o mare lovitură şi pentru oraş. Potrivit El Pais, conferinţa generează 14.000 de slujbe temporare şi aduce peste 500 de milioane de dolari Barcelonei.”

Sursa: CNN, stirileprotv.ro