Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Ce spune Klaus Iohannis despre…

Ce spune Klaus Iohannis despre DNA

Klaus Iohannis, președintele României, a sărit în apărarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Potrivit lui, instituția funcționează eficient și a demonstrat că reușește să tragă la răspundere pe cei care încalcă legea.

„DNA este o instituție care funcționează eficient și care se află deja de ani buni în prima linie a luptei anticorupție, iar bilanțul activității pe anul 2017 nu face decât să o confirme din nou. Aceasta este realitatea, contrar evaluării subiective, tendențioase și partizane, care a fost prezentată opiniei publice în aceste zile. În ultima perioadă, niște inculpați și condamnați penal, după ce au fost prinși de instituțiile statului încălcând legea, s-au unit pentru a-i discredita pe cei care i-au cercetat. Aceste acțiuni concertate nu au șanse de reușită! Susținerea fără precedent pe care oamenii au arătat-o valorilor statului de drept ne arată că cetățenii își doresc o Românie demnă, o justiție dreaptă și o societate în care cei care se plasează deasupra legii răspund pentru faptele lor, indiferent de poziție, funcție, avere sau statut social”, a scris președintele României pe o rețea de socializare.

Amintim că ieri, 27 februarie, secţia pentru procurori a CSM din România a dat aviz negativ propunerii ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de revocare din funcţie a procurorului şef al DNA, Laura Kovesi, a anunţat vicepreşedintele CSM, procurorul Codruţ Olaru, informează AGERPRES.

Potrivit legii, ministrul Justiţiei poate cere revocarea din funcţie a procurorului-şef al DNA, Secţia pentru procurori a CSM dă un aviz consultativ, iar decizia o ia preşedintele României.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat la ședința CSM că motivele invocate de ministrul Justiţiei în propunerea de revocare a sa din funcţie sunt „nereale, nedovedite în niciun fel, netemeinice şi unele dintre ele sunt simple susţineri care nu se confirmă cu nimic din realitate”.

„Aceste motive invocate sunt nereale, nedovedite în niciun fel, netemeinice şi unele dintre ele sunt simple susţineri care nu se confirmă cu nimic din realitate. Pentru unele dintre afirmaţii, care sunt extrem de grave din punctul meu de vedere, nu există niciun fel de probă, sens în care acest punct de vedere, pe care îl voi prezenta, l-am întocmit şi în scris (…). Eu am depus şi am pregătit un material privind activitatea de management desfăşurată în perioada 2016 – semestrul I 2017, material care a fost predat Inspecţiei Judiciare şi la care, sunt convinsă, ministrul Justiţiei a avut acces, însă nu am găsit niciuna din susţinerile mele în argumentele pe care dumnealui le-a prezentat” a spus Kovesi. 

Kovesi, a  mai declarat că nu există nicio condamnare la CtEDO în dosare instrumentate de DNA după anul 2013 şi nu i se poate imputa acest motiv în propunerea MJ de revocare din funcţie.

„Nu e nicio condamnare la CEDO în dosare instrumentate de DNA după anul 2013, ca atare nu mi se poate imputa, reţine acest motiv, total eronat din punctul meu de vedere. Dacă discutăm de condamnări pe care DNA sau PNA le are în dosare în 2001-2012, pot să vă spun că sunt 12 cauze penale şi s-au reţinut încălcare a trei articole, lipsa condiţiilor de detenţie, depăşirea duratei rezonabile a procedurilor sau în care soluţia din calea de atac se baza doar pe probe la instanţa de fond. Suma totală în aceste 12 dosare este de 42.000 euro. În niciuna nu s-a reţinut vreo încălcare a legii până în prezent din 2013. Nu cred că domnul ministru îşi poate întemeia o cerere pe o decizie a CEDO pentru că nu există”, a spus Kovesi.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că discursul procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, din şedinţa CSM în care se discută solicitarea de revocare a sa din funcţie poate fi convingător, dacă este susţinut în faţa celor care nu se pricep deloc.

„Discursul dumneavoastră poate fi seducător, convingător, dacă îl faceţi în faţa celor care nu se pricep deloc. (…) Categoric nu mă convingeţi”, a afirmat ministrul Justiţiei la CSM. 

Ministrul Justiţiei din România, Tudorel Toader, a cerut, joi seara, 22 februarie, revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la șefia DNA. Asta, după ce a prezentat un raport privind activitatea managerială de la DNA, în care o acuză pe Kovesi de „comportament autoritar”, „implicare în achetele altor procurori”, dar și alte fapte „de netolerat într-un stat de drept”.