Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   BBC: Iranul ar fi arestat…

BBC: Iranul ar fi arestat persoana greșită în cazul avionului ucrainean

Iranul susține că a arestat persoana care a transmis filmulețul în care arată cum avionul ucrainean plin cu pasageri a fost doborât de rachete, relatează BBC.

Iranul susține că a doborât accidental avionul, incident ce a dus la moartea a 176 de persoane, și a anunțat arestarea mai multor persoane în urma evenimentului.

Președintele Hassan Rouhani a declarat că ancheta cazului va fi supravegheată de o „curte specială” și a subliniat că pentru „evenimentul tragic” nu ar trebui să fie acuzată o singură persoană.

Potrivit BBC, mass-media iraniană a raportat că forțele de ordine au arestat o persoană pentru că ar fi transmis filmulețul în care se observă cu rachetele lovesc avionul, confruntându-se cu acuzații de amenințare a securității naționale.

Cu toate acestea, jurnalistul iranian care a postat filmarea transmite că sursa de la care are respectiva înregistrare este în siguranță și că autoritățile iraniene au arestat persoana greșită.

Sursa: BBC