Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Autorul atacului armat de la…

Autorul atacului armat de la Strasbourg, împușcat mortal de polițiști

Foto: wp.com

Autorul atentatului de la Târgul de Crăciun din Strasbourg, Cherif Chekatt, urmărit de două zile de sute de poliţişti, a fost împuşcat mortal joi seară în oraşul din estul Franţei de la frontiera cu Germania, transmite Agerpres, potrivit AFP.

Cherif Chekatt „făcea parte dintre soldaţii Statului Islamic”, a anunţat la puţin timp după moartea sa agenţia de propagandă a organizaţiei jihadiste Statul Islamic, AMAQ.

Jihadistul a fost reperat în jurul orei 20.00 GMT de trei poliţişti în timp ce „mergea fără ţintă” pe stradă, a precizat ministrul de interne, Christophe Castaner. Polițiștii au încercat să-l interpeleze, dar el s-a întors cu faţa la poliţişti şi a deschis focul. „Ei au ripostat imediat şi l-au neutralizat pe atacator”, a adăugat el. Forţele de ordine au fost aplaudate de trecători şi unii dintre ei au strigat „Bravo”.

Născut la Strasbourg şi semnalat cu indicativul „S”, de la „siguranţa statului”, pentru radicalizare islamistă, Cherif Chekatt, de 29 de ani, a fost condamnat de 27 de ori în Franţa, Germania şi Elveţia pentru fapte de drept comun.

„El a fost încarcerat de mai multe ori şi era cunoscut administraţiei penitenciare pentru radicalizarea sa şi atitudinea sa prozelită în 2015”, a declarat procurorul Republicii din Paris, Remy Heitz. Bărbatul avea un afiş cu liderul terorist Osama bin Laden într-una dintre celulele sale. Cherif Chekatt era monitorizat de serviciile de informaţii interne. El urma să fie reţinut de jandarmi marţi dimineaţă, chiar în ziua atacului armat, în cadrul unei anchete de drept comun, dar a reuşit să scape de arestare.

Franța a decretat o alertă de securitate ridicată în urma atentatului din seara zilei de 11 decembrie, în urma căruia au decedat trei persoane, iar alte 13 au fost rănite. Atacul s-a produs în jurul orei 20.00 (ora locală), aproape de renumita piață de Crăciun de la Strasbourg. Autorului atacului a schimbat câteva focuri de armă cu ofițerii care patrulau zona. În urma atacului au decedat trei persoane. Totodată 13 persoane au fost rănite, dintre care opt sunt în stare gravă.

Foto: wp.com