Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Alexei Navalnîi a fost eliberat,…

Alexei Navalnîi a fost eliberat, după 30 de zile de arest administrativ

Politicianul Alexei Navalnîi a ieșit din arest administrativ după 30 de zile, în care a fost plasat pentru apelul de a ieși la o acțiune nesancționată în susținerea candidaților independenți pentru Primăria Moscovei.

Kira Yarmysh, purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi a menționat că în preajma secției s-a aflat un autocar cu ofițeri de poliție. Cu toate acestea, politicianul nu a fost reținut, a adăugat ea.

În ajun, instanța a decis să nu prelungească politicianului Alexei Navalnîi termenul de arest administrativ, unul dintre motive fiind spitalizarea acestuia pentru o zi de la sfârșitul lui iulie. Cu o solicitare în acest sens s-a adresat șeful Secției de detenție № 1, Dmitri Tomozov.

Politicianul, aflându-se în secția de detenție, a fost spitalizat la sfârșitul lunii iulie pentru o zi cu o „reacție alergică acută”. Anastasia Vasilieva, medic-oftalmolog și șefa „sindicatului medicilor” a declarat că agentul care a cauzat inflamația nu a putut fi stabilit.

Pe 24 iulie Alexei Navalnîi a fost arestat pentru 30 de zile pentru apelul de a ieși la o acțiune în susținerea candidaților independenți pentru Primăria Moscovei. Cu acest scop, politicianul a propus organizarea pe 27 iulie a unui miting la sediul primăriei.

Sursa: Novaya gazeta