Ultima decizie importantă pentru proiectul companiei Dedeman

Proiectul investițional al companiei „Dedeman” privind deschiderea la Chișinău a unui centru comercial a ajuns pe ultima sută de metri, când se va decide dacă va fi sau nu implementat.

La 31 octombrie, compania anunța că ar putea să-și revizuiască decizia de a se retrage de pe piața din R. Moldova, după ce pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Municipal Chișinău (CMC) din 31 octombrie a fost introdus un punct care prevedea modificarea codului de reglementare urbanistică a terenurilor pe care urma să fie construit centrul comercial.

„Proiectul a fost pus pe ordinea de zi a şedinţei CMC din 31 octombrie 2017. Cu toate acestea, el a fost exclus, fără niciun fel de explicaţii. Prin urmare, proiectul este plasat din nou în incertitudine, iar lipsa unei decizii a CMC până la 1 decembrie 2017 ar putea duce la retragerea definitiva a investitorului. Din aceste motive, la 9 noiembrie am adresat o cerere Primarului General Interimar, Silvia Radu, prin care am solicitat punerea pe ordinea zi a CMC a chestiunii date pentru examinare cu prioritare”, susține Andrei Bivol, avocatul companiei S.A. „Piele”, entitate care deține terenurile respective.

Mai bine de opt luni proiectul investițional a rămas blocat la nivelul Comisiei municipale de specialitate pentru construcţii, arhitectură şi relaţii funciare, după ce la ședința din 17 februarie 2017 doi consilieri liberali s-au abținut, respectiv, proiectul nu a acumulat voturile suficiente pentru a trece la următoarea etapă și a fi introdus pe ordinea de zi a CMC.

La 20 octombrie, invocând „barierele administrative, birocraţia excesivă şi lipsa unei certitudini în privinţa deciziei autorităţilor locale”, compania a anunțat că demarează procedura de retragere definitivă din proiectul investiţional destinat R. Moldova.

După pronunțarea acestor critici, sprijin politic investitorilor străini au promis că vor acorda, atât președintele Parlamentului, Andrian Candu, cât și premierul Pavel Filip. La câteva zile de la aceste declarații, Proiectul de decizie cu privire la modificarea codului de reglementare urbanistică al terenurilor de pământ din str. Ismail, 99 figurează deja pe Ordinea de zi a CMC, lucru care nu s-a întâmplat timp de opt luni. Mai mult, anexat la Proiectul de decizie care urmează a fi supus astăzi votului este și Avizul pozitiv Comisiei pentru construcţii, arhitectură şi relaţii funciare. În document se precizează că membri Comisie sunt de acord cu schimbarea destinației terenurilor, din „zonă comercială cu funcțiuni de receere” în zonă comercială „de servicii generale”, cu condiția că „beneficiarul va contribui la construcția căii de acces la intersecția străzilor Ismail și Calea Basarabiei”. Pe actul Comisiei nu este indicată data ședinței în care a fost luată o decizie pozitivă în favoarea proiectului Dedeman.

„Dedeman” este cea mai mare companie de retail cu materiale de construcţii şi pentru amenajări interioare din România şi are peste zece mii de angajaţi. Compania şi-a anunţat intenţia de a veni pe piaţa R. Moldova în 2014, iar exact peste un an, în august 2015, a încheiat un contract cu SA „Piele”, în scopul construirii unui complex comercial pe terenurile deţinute de aceasta. Potrivit proiectului, cele peste 50 de clădiri ale fostei fabrici de piele urmează a fi demolate, iar întreaga zonă va fi reamenajată prin construcția unui centru comercial cu 460 locuri de parcare pentru clienți și 50 locuri de parcare pentru angajați și spații verzi. Valoarea planificată a investiției este de 20 milioane euro, iar numărul de locuri de muncă directe – de 200 angajați.

Citiți și


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. tolea mereuta

    Dedeman are doua defecte mari,anume nu este din Rusia sau Ukraina si in al doilea rind are preturi mici la materialele de constructii si pt,instalatiile si finisajele interioare,care pot reduce costurile la apartamente ceea ce constructorilor si investitorilor imobiliari din Moldova nu le convine si de aici blocajul sub masca ca se incurca o intersectie care poate fi rezolvata cu niste stopuri in zona,,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *