Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Moțpan propune crearea unei comisii…

Moțpan propune crearea unei comisii parlamentare care să verifice activitatea Aeroportului Mărculești

Deputatul Chiril Moțpan anunță că va propune crearea unei comisii parlamentare care să verifice activitatea Aeroportului Internațional Mărculești. Totodată, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică spune că va solicita Ministerului Finanțelor să facă o evaluare a controlului realizat de Inspecția financiară a instituției, iar organelor de anchetă le va cere să comunice despre toate ilegalitățile identificate și acțiunile întreprinse în acest sens.

„Un obiectiv de importanță strategică al statului a ajuns în mâna unor escroci, iar organele de drept, Procuratura, CNA, deși au pornit mai multe dosare, nu au finalizat niciunul”, a precizat parlamentarul.

Acesta anunță că a aflat despre mai multe abuzuri grave comise la Aeroportul Internațional Mărculești, printre care: tranzacții ilegale cu armament, crearea artificială a datoriilor, licitații trucate și sustrageri de peste zeci de milioane de lei.

„Din 2008, Aeroportul Mărculești este zonă economică liberă, aceasta însemnând facilități fiscale, scutiri de TVA, de accize, de taxe vamale etc. Aeroportul avea în gestiune șase nave de zbor. Până în 2017, el a fost în gestiunea Ministerului Apărării. Ulterior, în august 2017, a trecut în subordinea Ministerului Economiei, fără o inventariere minuțioasă”, a declarat Moțpan, menționând că nu este cunoscut faptul dacă a fost transmis Guvernului Actul de predare-primire.

Acesta mai spune că în iulie 2018 aeroportul a trecut în gestiunea Agenției Proprietăți Publice (APP) din nou fără acte de predare, iar instituțiile statului nu au reacționat. Totodată, din 2013, conducerea aeroportului a solicitat de la bugetul de stat 2 milioane de euro pentru reparația aeronavelor, ultima reparație, care a fost făcută în 2017, costând bugetul circa 800 de mii de euro.

„Potrivit informațiilor obținute, din banii obținuți de la stat, administrația aeroportului transfera cam 50% către o firmă off-shore, fondatorul căreia este Sergiu Ciobanu, ex-director al aeroportului”, mai afirmă Moțpan.

Deputatul ACUM subliniază că, în prezent, aeroportul nu mai are nicio navă funcțională, elicopterele fiind „simple schelete de metal”.

„În lunile martie-mai curent, acestea au fost dezasamblate, piesele fiind exportate, iar APP nu a reacționat. Prejudiciul ar constitui cam 2,7 milioane de euro, iar costurile pe piața neagră ar fi de patru milioane de euro”, mai spune parlamentarul.

Totodată, potrivit lui Chiril Moțpan, în hangarele aeroportului se află circa 15 000 de rachete de luptă, care sunt situate foarte aproape de pistă, astfel existând riscul să se producă o tragedie.