Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   „Moldindconbank”are un nou acționar majoritar.…

„Moldindconbank”are un nou acționar majoritar. Licitație încheiată

micb.md

Compania bulgară „Doverie-Invest” S.A. a achiziționat pachetul unic de acțiuni „Moldindconbank” în mărime de 63,89%, în cadrul licitației cu strigare desfășurate astăzi, 18 martie, pe piața reglementată a Bursei de Valori. Tranzacția va fi finalizată pe 22 martie 2019.

Cele 3 173 751 de acțiuni ale băncii au fost vândute ca pachet unic, la valoarea totală de circa 39, 2 milioane de euro (764 048 815,74 de lei), fiind expuse la vânzare de Agenția Proprietății Publice în corespundere cu prevederile art. 54(1) din Legea nr. 121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice și  actelor normative aferente procedurii de tranzacționare.

Conform regulilor pieței reglementate privind organizarea și efectuarea tranzacțiilor cu pachetele unice de valori mobiliare pe piața reglementată a Bursei de Valori, tranzacția dată va fi finalizată la data de 22.03.2019.

A fost semnat Antecontractul privind cumpărarea acțiunilor „Moldindconbank”

Antecontractul cu privire la cumpărarea pachetului de acțiuni a fost semnat între Agenția Proprietății Publice, în numele Guvernului Republicii Moldova și compania „Doverie–Invest” S.A din Bulgaria pe 13 februarie, curent.

La licitația cu strigare au fost în drept să participe atât potențialul Achizitor care a semnat Antecontractul, cât și alți potențiali cumpărători, care au obținut permisiunea prealabilă a Băncii Naționale a Moldovei. Cu toate acestea, a existat un singur investitor care a obținut permisiunea prealabilă a BNM pentru achiziționarea pachetului de acțiuni – compania „Doverie –Invest” S.A., care a obținut acordul BNM pe 22 ianuarie, curent.

Licitație cu un singur participant. Când vor fi expuse spre vânzare acțiunile „Moldindconbank”