Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Ministrul Finanțelor, despre câte persoane…

Ministrul Finanțelor, despre câte persoane au beneficiat de amnistia fiscală și ce venituri au fost declarate

Ministrului Finanțelor, Ion Chicu, califică rezultatele „amnistiei fiscale” ca fiind modeste. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă acesta a declarat că de amnistia fiscală au beneficiat în total zece persoane fizice, ceea ce s-a soldat cu declararea voluntară a unor active în mărime de 30 de milioane de lei şi încasări la buget de puţin peste un milion de lei.

„Succesul incontestabil” al celorlalte măsuri, dintre care principala ar fi „mica reformă fiscală”, este ilustrat, în opinia lui Ion Chicu, de încasările în creştere la buget, care continuă să se înregistreze în pofida diminuării semnificative a cotelor de impozite.

Ion Chicu a mai spus că rezultatele modeste ale amnistiei s-ar datora în primul rând unei comunicări nepotrivite, fapt care a stimulat criticile şi a descurajat potenţialii beneficiari, dar că în orice caz nu crede necesară o repetare a măsurii.

Parlamentul a votat în ambele lecturi proiectul de lege privind declararea voluntară și stimularea fiscală pe 26 iulie, în lipsa fracțiunilor parlamentare ale PL, PCRM, PLDM și PSRM, care au părăsit sala de ședință în semn de protest. Proiectul a fost criticat de mai mulți experți, dar și de partenerii de dezvoltare. În momentul lansării amnistiei fiscale, autorităţile au spus că amnistia ar urma să aducă la buget sute de milioane de lei.