Mass-media nu va avea acces la numele beneficiarilor „amnistiei fiscale”. Explicația autorităților

Informațiile despre persoanele care vor depune declarații conform legii privind declararea voluntară și stimularea fiscală (cunoscută pe scurt ca „legea amnistiei fiscale”) vor fi prezentate doar la solicitarea Autorității Naționale de Integritate (ANI), a Serviciului de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (SPCSB) și titularii declarațiilor propriu-zise, scrie portalul Media-Azi

Astfel, conform noii legi, mass-media nu va mai putea afla informații despre contribuabilii respectivi, așa cum prevede în prezent Codul Fiscal. În opinia juristei Tatiana Puiu, expertă în domeniul legislației mass-media, această prevedere din noua lege se bate cap în cap cu drepturile presei stipulate în legislația fiscală și limitează, astfel, dreptul jurnaliștilor de acces la informații.

Jurista subliniază că persoanele care vor face declarații voluntare, practic, vor rămâne în anonimat pentru societate și mass-media. În opinia acesteia, asemenea prevederi încalcă drepturile jurnaliștilor cu privire la accesul la informație.

Conform prevederilor Codului Fiscal, art. 131, alin. (5), organele cu atribuții de administrare fiscală sunt în drept să prezinte informațiile de care dispun referitor la un contribuabil concret, inclusiv mijloacelor de informare în masă, informația despre sumele de plăți achitate la bugetul public național și/sau încălcările fiscale dacă acest fapt nu este în detrimentul intereselor legale ale organelor de drept și judiciare.

Declararea voluntară a bunurilor a început la data punerii în aplicare a Legii nr. 180 privind declararea voluntară și stimularea fiscală şi se va încheia la 1 februarie 2019. Potrivit art. 16, alin. (9) din respectiva legeinformațiile aferente executării legii – adică identitatea persoanelor care depun declarații în regimul prevăzut de această lege – se vor prezenta doar la solicitarea ANI, SPCSB și a subiectului declarării voluntare, prin derogare de la prevederile art. 131 din Codul Fiscal menționat mai sus.

Legea nr. 180 privind declararea voluntară și stimularea fiscală

 

 

 

 

 

 

 

 

Jurista Tatiana Puiu privește sceptic și intenția legiuitorului de a indica funcționarii publici drept persoane care nu vor putea beneficia de prevederile legii. Drept argument, Tatiana Puiu menționează fenomenul înregistrării bunurilor unor funcționari pe numele rudele lor.

Eplicația autorităților

Secretarul General de Stat al Ministerului Finanțelor, Ion Chicu, a declarat pentru Ziarul de Gardă că prevederile prezentei legi nu se extind asupra bunurilor provenite din activități infracționale, cu excepția evaziunii fiscale a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor, și evaziunii fiscale a persoanelor fizice. Totodată, mulți dintre cei care vor beneficia de legea respectivă, ar dori să li se păstreze datele cu caracter personal, secretul tranzacției.

Secretarul General de Stat al Ministerului Finanțelor, Ion Chicu

„Doar organele respective, care au atribuții de urmărire dacă nu este spălare de bani, dacă nu e furtul miliardului, vor avea acces la informație pentru a se documenta. Bineînțeles că informația se păstrează, se arhivează, pot să vină și alte guverne, care tot timpul vor avea acces la informația dată, pentru că instituțiile respective nu pot lichida informația, fiind monitorizate și de Comitetul Moneyval de la Consiliul Europei.

În cazul în care se găsește unul, care nu a citit Legea și poate e implicat în diferite alte acțiuni și originea activelor provine din aceste acțiuni, atunci când va dori să legalizeze banii, în primul rând, el nu va trece de filtrul respectiv, banii nu vor fi legalizați, în al doilea rând, dacă cumva se întâmplă și trece de filtrul dat, este art.12 al aceleeași Legi, unde scrie că în cazul în care ulterior se demonstrează că ceea ce a fost legalizat prin Legea dată nu provine din evaziune fiscală, dar din alte infracțiuni stabilite în Codul penal, actul legalizării se consider nul și statul retrage garanțiile prevăzute la art. 11 ”, susține Ion Chicu.

Cine nu poate beneficia de legea privind declararea voluntară

Legea privind declararea voluntară și stimularea fiscală a fost adoptată pe 27 iulie 2018 și a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 17 august, când a și intrat în vigoare. Numită „Legea amnistiei fiscale”, aceasta prevede posibilitatea declarării acelor bunuri și surse financiare care nu au fost declarate și, respectiv, impozitate anterior, astfel fiind posibilă legalizarea acestora.

Sub incidența acestei legi nu cad persoanele care au ocupat, în perioada de la 1 ianuarie 2009 și până la data intrării în vigoare a legii, funcții publice, cum ar fi președinte, prim-ministru, ministru, judecător, procuror și altele. De asemenea, de această lege nu vor putea beneficia persoanele care au fost condamnate pentru infracţiuni comise în activitatea băncilor Investprivatbank, Banca Socială, Banca de economii, Unibank sau Universalbank, precum și cei care au statut de bănuit sau de învinuit în cauze penale privind infracțiuni aferente activității acestor bănci.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *