Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Guvernare fără Guvernator. Portretul viitorului…

Guvernare fără Guvernator. Portretul viitorului șef al BNM-ului

După ce Dorin Drăguțanu și-a dat demisia de la BNM, începem să ne întrebăm cine are să preia cârma BNM-ului, într-o perioadă extrem de dificilă în sectorul bancar? În acest context, am hotărât, cu ajutorul experților economici, să facem „portretul” viitorului guvernator al BNM.

Alexandru Fală, analist economic Expert Group susține că persoana care vine la funcția de guvernator trebuie să activeze, cel puțin zece ani, în sistemul financiar. „La momentul de față, îmi este greu să menționez pe cineva anume. Sunt multe persoane care ar merita să dețină această funcție, oameni profesioniști și integri, atât de la noi cât și din afară”, a declarat Alexandru Fală.

„Nu aș vrea să deschid eu competiția. Însă, este cert că un nou guvernator BNM trebuie să dețină două calități: să fie o persoană notorie și cu credibilitate. În prezent, BNM este o instituție terfelită, deși ar fi trebuit să aibă întodeauna o autonomie mai mare decât celelalte instituții, totuși, ea nu este funcțională”, a menționat economistul Veaceslav Ioniță.

Conform legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei, guvernatorul  este numit de Parlament, la propunerea Preşedintelui. Totodată, persoanele de la conducerea BNM aflate în demisie, vor asigura interimatul pe o perioada de trei luni. Ulterior, Parlamentul va trebui să numească o persoană nouă în această funcție.