Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Fiscul anunță: 25 decembrie este…

Fiscul anunță: 25 decembrie este termenul limită de achitare a impozitului pe avere

Imagine simbol

Serviciul Fiscal de Stat anunță că 25 decembrie este termenul limită de achitare a impozitului pe avere.

Astfel, persoanele fizice care, conform datelor reflectate în registrul bunurilor imobile la situația din 1 noiembrie 2017, au fost înregistrate în calitate de proprietari ai obiectelor impunerii – bunurilor imobiliare cu destinație locativă, inclusiv căsuțele de vacanță (cu excepția terenurilor), precum și cotele-părți, a căror totalitate este estimată la valoarea 1,5 milioane lei și mai mult, iar suprafața totală constituie 120 m2 și mai mult, sunt calificate drept subiecți ai impunerii cu impozitul pe avere.

Baza impozabilă a obiectelor impunerii constituie valoarea estimată a acestor bunuri, apreciată de către organele cadastrale teritoriale, față de care se aplică impozitul pe avere, la cota de 0,8%.

În total, în R. Moldova sunt înregistrați 2287 de subiecți ai impunerii cu impozitul de avere, care corespund criteriilor stabilite la situația din 1 noiembrie 2017. Dintre aceștia:
– 2075 sau 90,7 % din numărul total – în raza mun. Chișinău;
– 67 sau 2,9 % – în raza zonei de Nord a țării;
– 124 sau 5,5 % – în raza de deservire a DGAF Centru;
– 21 sau 0,9 % – în raza de deservire a DGAF Sud.

Suma impozitului pe avere, ce a fost estimată spre a fi încasată în bugetul de stat constituie cifra de 43 521,4 mii de lei.
În cazul neachitării obligațiilor fiscale aferente impozitului pe avere în termenul prevăzut de legislație, subiecților le vor fi aplicate majorări de întârziere (penalitate, pentru fiecare zi de întârziere), pentru perioada care începe după scadența impozitului și care se încheie în ziua plății efective inclusiv (conform prevederilor art.228 din Codul fiscal).