Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Deprecierea leului scoate oamenii în…

Deprecierea leului scoate oamenii în stradă

O acțiune de protest împotriva conducerii Băncii Naţionale, a avut loc astăzi, în fața Băncii Naționale. Oamenii au cerut demisia lui Dorin Drăguțanu, guvernatorul Băncii Naţionale, deoarece, în opinia lor, deprecierea monedei naţionale a avut loc cu implicarea directă a conducerii băncii.

Menționăm că, în ultima perioadă, leul moldovenesc s-a devalorizat în raport cu dolarul cu peste 20%, iar în raport cu Euro cu peste 25%. În același timp, deprecierea valutei naționale a dus la majorarea preţurilor la mărfurile de primă necesitate, în primul rînd la produsele alimentare şi la medicamente. Dintr-un ordin emis de ministrul Sănătății aflăm că scumpirile au constituit: 51% – pentru 525 de medicamente de origine europeană, 30% – pentru 309 medicamente autohtone și 14% – pentru 149 de medicamente din alte țări.

Totodată, urmează majorarea tarifelor la serviciile comunale: gaz, electricitate, agent termic. Alexandr Gusev, directorul SA „MoldovaGaz”, a anunțat că va solicita Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică majorarea tarifelor la gaz din cauza devalorizării leului. Furnizorul de electricitate „Gaz Natural Fenosa” a depus o solicitare de majorare a tarifului. În același timp, în ultimele 6 luni, petrolul s-a depreciat, practic de 2,5 ori, însă, în R. Moldova, preţurile la produsele petroliere s-au redus cu doar 10 la sută. Actualmente, costul benzinei constituie 16 lei, în timp ce costul real al unui litru de combustibil nu trebuie să depăşească 12 lei.

Andrian Candu, ministrul Economiei, susține că devalorizarea leului este influențată de factorii sezonieri. „Cererea de valută, de obicei, în lunile decembrie, ianuarie, februarie e mult mai mare. Se consumă servicii energetice. Centralele termice, „Termocom”-ul au achiziţii mai mari în dolari. Companiile importă mai mult și au nevoie de valută străină. Remitenţele din Federaţia Rusă au scăzut (din cauza crizei din Rusia). În general este o incertitudine regională, plus incertitudinea politică de la noi. Toate acestea cresc presiunea asupra monedei naţionale, dar în curând vom fi martorii unei stabilizări a leului moldovenesc”, a spus Andrian Candu. El i-a sfătuit pe moldoveni să-și păstreze banii în diverse valute.