Cu ce s-au încheiat acțiunile FISC-ului, după ce au verificat zonele de agrement

Serviciul Fiscal de Stat anunță, într-un comunicat de presă că a finalizat acțiunile de monitorizare și control a zonelor de agrement de pe întreg teritoriul țării. Scopul acțiunilor de specialitate l-a constituit asigurarea unei administrări eficiente a contribuabililor, stabilirii și preîntâmpinării cazurilor de încălcare a prevederilor legislației în vigoare și conformarea agenților economici care prestează diverse servicii de agrement, se precizează în comunicat.

Astfel, pe parcursul lunilor iunie-august, curent, activitatea agenților economici, prestatori ai serviciilor de agrement a fost monitorizată prin prisma controalelor fiscale inopinate și instituirea posturilor fiscale. Aceștia au fost monitorizați sub aspectul riscurilor de eschivare de la calculul şi plata impozitelor, veniturilor declarate pentru perioada 2016, profitabilitatea lor, achitările de impozite la Bugetul public național, povara fiscală, salariul mediu lunar/persoană.

Ca urmare a identificării riscurilor în activitatea agenților economici ce prestează servicii de agrement, în perioada lunilor de vară au fost instituite posturi fiscale la 18 contribuabili al căror gen principal de activitate îl constituie „activități distractive și recreative” și la 4 contribuabili care prestează servicii pe teritoriul zonei de agrement monitorizate.

Rezultatele monitorizării contribuabililor prin prisma postului fiscal s-au dovedit a fi pozitive și evidente. Astfel, inspectorii fiscali au stabilit următoarele fapte:

– 12 contribuabili au înregistrat creștere a volumului de livrări în perioada de activitate a postului fiscal cu circa 30,78 % comparativ cu perioada similară a anului precedent de activitate a agentului economic;

– 14 contribuabili au înregistrat majorare a salariului mediu în perioada de activitate a postului fiscal cu aproximativ 20,46 % comparativ cu perioada similară a anului precedent de activitate a agentului economic;

– 9 contribuabili au înregistrat majorare a poverii fiscale în perioada de activitate a postului fiscal cu aproximativ 40,77 % comparativ cu perioada similară a anului precedent de activitate a agentului economic.

Totodată, pe parcursul lunilor iunie-august, curent, au fost efectuate 244 controale fiscale, în 144 cazuri fiind stabilită nerespectarea modului de desfășurare a activității de întreprinzător.

Totodată, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat anunță că, în urma acestor acțiuni, bugetul de stat ar fi fost suplinit cu 1 milion de lei,  “din achitări benevole sau sancțiuni”.

În luna iulie 2017, ZdG a scris că onl parte din proprietarii zonelor de agrement din preajma Chişinăului şi-au construit afaceri pe terenuri arendate sau cumpărate la preţuri de chilipir de la stat. Unele baze de odihnă sunt amplasate în pădure, acolo unde arendaşii, pe lângă foişoare din lemn, au făcut drumuri şi temelii ale caselor din beton. Un alt „om de afaceri” a ocupat un teren public fără permisiunea autorităţilor.

Cine sunt proprietarii principalelor zone de agrement din preajma Chișinăului, vedeți aici.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *