Comisia interguvernamentală moldo-cehă pentru cooperare economică s-a întrunit la Chișinău

Prima reuniune a Comisiei moldo-cehe pentru cooperare economică la nivel interguvernamental are loc în perioada 30 iunie-1 iulie, la Chișinău. Delegația cehă este condusă de viceministrul Industriei și al Comerțului al Cehiei, Eduard Muricky, iar partea moldovenească este reprezentată de viceministrul Economiei Octavian Calmâc.

Scopul Comisiei este de a intensifica cooperarea economică dintre R. Moldova și Republica Cehă, de a promova investițiile și comerțul, de a menține un dialog eficient pe tot spectrul de probleme economice de importanță regională, în special, în contextul implementării Acordului de Liber Schimb dintre țara noastră și UE.

În cadrul reuniunii vor fi puse în discuție aspecte ale cooperării în sectorul energetic, în domeniul construcției și reabilitării infrastructurii de transport, producției de mașini, industriei alimentare și infrastructurii post-recoltare, managementului deșeurilor ș.a.

De asemenea, părțile se vor referi la continuarea cooperării la nivel instituțional dintre Cehia și R. Moldova în domeniul e-guvernării, standardizării, metrologiei și evaluării coformității, schimbului de bune practici și tehnologii de producere în diverse ramuri economice.

Partea cehă va prezenta oportunitățile de cooperare în cadrul programelor de dezvoltare, precum gestionarea apelor uzate, managementul deșeurilor solide, elaborarea și implementarea Registrului Vinului, producția de fructe și legume cu valoare adăugată etc.

La finalul Comisiei, conducătorii delegațiilor vor semna Protocolul primei Comisii interguvernamentale moldo-cehe pentru cooperare comercial-economică.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *