Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Ce a decis MAIB în…

Ce a decis MAIB în privința persoanelor păgubite

Sursă foto: realitatea.md

Consiliul băncii comerciale Moldova Agroindbank (MAIB), întrunit în regim de urgenţă, a luat decizia de a compensa fiecare client păgubit în urma incidentului din 6 iulie cu o sumă de până la 500 000 de lei.

Totodată, MAIB precizează, într-un comunicat de presă publicat marți, 9 iulie, că va recompensa cu un milion de lei potenţialii informatori pentru furnizarea datelor care ar contribui la reţinerea infractorilor şi recuperarea bunurilor furate. Informaţiile pot fi furnizate la adresa urgente@maib.md sau la numerele de telefon mobil +373 69268348 ori +373 68093777. 

„MAIB activează în regim normal, prestând întregul portofoliu de produse şi servicii bancare, onorându-şi în totalitate obligaţiunile faţă de clienţi”, menționează banca.

Mai multe persoane prejudiciate au fost luni la sediul central al băncii. Oamenii au venit pentru a afla dacă le vor fi restituite bunurile și au depus declarații. Potrivit acestora, reprezentanții băncii i-au informat despre incident prin intermediul SMS-urilor.

„Toată săptămâna, periodic, se deconecta curentul electric, iar banca nu a alarmat. Nu au întreprins nicio măsură. A fost o acțiune pregătită din timp”, consideră persoanele prejudiciate, menționând că atunci când au depus bunurile nu au fost nevoite să declare conținutul casetei, banca angajându-se le asigure.

Aceștia au spus că, dacă nu vor primi bunurile, vor protesta și se vor adresa Guvernului, Parlamentului și președintelui R. Moldova.

Luni, 8 iulie, MAIB preciza că este prematur să se facă referire la o sumă exactă a pagubelor, specificând că va coopera cu organele de investigaţie . Totodată, instituția a menționat că dispune de unul dintre cele mai complexe sisteme de securitate, iar învinuirea precum că ar demonstra „absenţă totală a unei preocupări (…) pentru implementarea standardelor de siguranţă în sistemul financiar bancar” nu corespunde realităţii.

Potrivit Inspectoratului General de Poliție (IGP), au fost sustrase bunuri din 84 de casete individuale, având de suferit 31 de persoane. Suma prejudiciului este de aproape 30 de milioane de lei.

Foto: realitatea.md

„Apelul către poliție s-a efectuat la data de 6 iulie, ora 09.15, la câteva ore de la producerea infracțiunii, comunicându-se despre un furt din bancă. Poliția a stabilit că infractorii au pătruns în bancă prin tăierea gratiilor de la geam și forțarea acesteia, precum și prin deteriorarea lacătului de la camera special amenajată. Faptul că la filială nu au fost luate toate măsurile de securitate necesare în vederea prevenirii unor asemenea fapte relevă absența totală a unei preocupări din partea entității comerciale, dar și a instituțiilor responsabile pentru implementarea standardelor de siguranță în sistemul financiar-bancar. În acest sens, ne vom adresa instituțiilor abilitate ale statului în vederea înăspririi urgente a cadrului normativ cu privire la sistemele de securitate utilizate de băncile comerciale din Republica Moldova, inclusiv pentru a evita repetarea unor fapte similare. Din primele cercetări efectuate rezultă că fapta a fost plănuită cu mult timp înainte de comiterea acesteia”, a precizat IGP.