Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   BNM a cheltuit zeci de…

BNM a cheltuit zeci de milioane de lei ale statului

Curtea de Conturi a observat nereguli în activitatea Băncii Naţionale a Moldovei.

Potrivit unui raport al Curţii de Conturi, BNM a cheltuit ineficient în ultimii doi ani (2013-2014) milioane de lei. Angajaţii instituţiei, în special cei din administraţie, au încasat salarii şi premii mai mari decât permite legislaţia în vigoare, fapt ce a generat cheltuieli ineficiente în valoare de 81 de milioane de lei. În ultimii doi ani, guvernatorul Dorin Drăguţanu, dar şi adjuncţii săi au primit lunar niște salarii ce variază între 63 de mii şi 74 de mii de lei. Până la 36 de mii de lei au încasat lunar şefii de departamente din cadrul băncii centrale, iar câte 29 de mii de lei au ridicat lunar conducătorii de direcţii şi secţii. Pe lângă această remunerare, angajații au încasat anual încă 2,5 salarii fiecare în formă de prime.

Mai mult, auditorii au constatat că profitul net al instituţiei a fost prejudiciat după ce 169 de angajaţi ai BNM au accesat credite, la dobânzi preferenţiale de doar 0,5 la sută, în sumă de 31,5 milioane de lei. Asta în timp ce băncile comerciale oferă împrumuturi la dobânzi de aproape 20 de ori mai mari.

Totodată, raportul prezentat de Curtea de Conturi arată că, în ultimii doi ani, Banca Naţională a cheltuit 200 de mii de lei pentru întreţinerea a șase bărci cu motor, a meselor de biliard şi tenis, dar şi a inventarului de saună din cele două proprietăţi de agrement pe care le deţine. Pe lângă toate acestea, angajaţii au făcut fitness şi au jucat minifotbal, din banii instituției. În total, în acest sens au fost cheltuiţi 657 de mii de lei.

Amintim că, salariul mediu pe țară e de peste 4000 de lei, deși foarte mulți cetățeni ai R. moldova primesc mai puțin de 1500 de lei lunar.