Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   BERD vrea să dețină 50%…

BERD vrea să dețină 50% de acțiuni la „Victoriabank”

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a anunțat că urmează să majoreze până la 50 la sută participația la „Victoriabank” în calitate de acționar „pentru a restabili guvernanța corporativă la această bancă și a asigura ca activitatea ei să rămână independentă”, găsim într-un comunicat al băncii europene.

Potrivit lui BERD, măsurile întreprinse vin după ce activitatea Consiliului de administrație al „Victoriabank” a fost suspendată printr-o hotărâre judecătorească, fapt ce a creat o situație în care acționarii nu pot exercita influența asupra managementului „Victoriabank”.

Henry Russell, Director al departamentului BERD pentru instituții financiare din R. Moldova, Belarus, Ucraina și Balcanii de Vest, a declarat că a solicitat Băncii Naționale a Moldovei de a majora participația până la 50 la sută și a primit aprobarea din partea regulatorului. „Scopul nostru este să obținem o participație semnificativ mai mare la „Victoriabank” care să ne permită să restabilim guvernanța corporativă la această bancă de importanță sistemică și să asigurăm ca activitatea ei să rămână independentă, profesionistă și orientată spre succes comercial”, a subliniat Henry Russell.

Menționăm că, în prezent, BERD deține 15,06 la sută din acțiunile „Victoriabank”.