Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Acționarul majoritar al Victoriabank vrea…

Acționarul majoritar al Victoriabank vrea să cumpere restul acțiunilor. Ce ofertă propune

sursa: moldnova.eu

Banca Transilvania din România a inițiat oferta de preluare obligatorie a valorilor mobiliare emise de Victoriabank SA. Oferta de preluare este adresată exclusiv actualilor acționari minoritari ai Victoriabank și vizeaza achiziționarea a 33,23% din numărul total de acțiuni ordinare nominative cu drept de vot. Prețul oferit pentru o valoare mobiliară este de 78,21 lei. Intermediarul ofertei este Victoriabank, iar acționarii care acceptă condițiile ofertei de preluare obligatorie pot obține formularul de vânzare la sediul băncii în perioada 14 februarie − 24 aprilie 2018.

La începutul acestui an, Banca Transilvania din România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au preluat 39,20% din total acțiuni emise prin intermediul companiei olandeze VB Investment Holding B.V.. Astfel, ca urmare a tranzacției, BT și BERD, dețin în prezent cota de 66,77% din capitalul social al Victoriabank.

Oferta de preluare obligatorie pentru restul de 8 308 673 acțiuni este inițiată de Banca Transilvania, din nou,  prin VB Investment Holding B.V..

„Prețul oferit pentru o valoare mobiliară este de 78,21 lei, iar oferta de preluare este valabilă pentru о perioadă de 70 de zile calendaristice, între data de 14.02.2018 și data de 24.04.2018”, menţionează Banca Transilvania într-un raport pe Bursa de Valori București.

Documente care trebuie prezentate pentru contraofertele de vânzare

Emitentul de acțiuni este Banca Comercială Victoriabank. Acționarii care acceptă condițiile ofertei de preluare obligatorie pot obține formularul de vânzare la sediul Victoriabank. Aceștia trebuie să prezinte extrasul din Registru acționaritor emitentului eliberat de Societatea de registru „Grupa Financiară”, care atestă calitatea de acționar și numărul de valori deținute, precum și faptul că acțiunile sunt libere de orice restricții. În cazul persoanelor fizice este nevoie și de actul de identitate. Dacă aceștia sunt reprezentați trebuie să prezinte și procura autentificată notarial.

Acționarii persoane juridice trebuie să prezinte actul de constituire (care confirmă organul competent de aprobarea deciziilor de înstrăinare a valorilor mobiliare), certificatul înregistrării de stat, extras din Registrul de stat al persoanelor juridice, decizia organului de conducere competent privind înstrăinarea în cadrul ofertei a acțiunilor și acordarea de împuterniciri, procura și actul de identitate al reprezentantului.

Achitarea prețului valorilor mobiliare, care constituie obiectul ofertei, se va face de către intermediar la contul de brokeraj al clientului în ziua decontării tranzacției, cu reținerea comisioanelor și taxelor de tranzacționare, specificate în ordinul de vânzare.

Citiți și: Experți economici, despre preluarea Victoriabank de către BERD și Banca Transilvania

Aflat într-o vizită la Chișinău, președintele BERD, Suma Chakrabarti s-a declarat mulțumit că Banca Națională a Moldovei (BNM) soluționează cu succes vulnerabilitățile din sectorul bancar, fapt care a permis BERD să încurajeze Banca Transilvania să devină acționar majoritar la Victoriabank. În urma investiției Băncii Transilvania, BERD și creditorul român dețin în prezent în comun un pachet de control de 66,7% în Victoriabank, iar ulterior, în conformitate cu cerințele legale, partenerii s-au oferit să cumpere restul acțiunilor.

„După ce scandalurile din sectorul financiar au afectat reputația Moldovei, sosirea unui investitor strategic străin puternic poate deveni un punct de cotitură și o oportunitate pentru a întreprinde pași decisivi”, a subliniat președintele BERD, Suma Chakrabarti.

BT va comunica rezultatele ofertei publice de preluare obligatorie imediat după finalizarea procedurii, în conformitate cu prevederile legale.

 

 

Foto: moldnova.eu