Excursii în România pentru 10.000 de basarabeni

Zece mii de basarabeni vor explora cele mai pitorești și atractive locuri turistice din România în perioada 1 – 30 august. La inițiativa Platformei unioniste Acțiunea 2012, aceștia vor avea șansa să cunoască inegalabilele frumuseți din țară, pe trasee care includ popasuri la munte, plimbări urbane ghidate, vizite la mănăstiri și la casele memoriale ale unor personalități cunoscute pe ambele maluri ale Prutului.

„Îi invităm pe cetățenii R. Moldova să ia parte la o experiență de neuitat, să își creeze amintiri plăcute, o imagine corectă despre România și să lege noi prietenii. După ce vor surprinde esența acestei țări, vor putea reveni în stânga Prutului ca adevărați ambasadori ai istoriei și culturii comune bogate”, a declarat Elena Podoleanu, reprezentant al Acțiunii 2012.

Desfășurate în toate provinciile istorice ale României, tururile vor porni din Chișinău sau, la cerere, din alte localități unde se formează grupuri organizate. Piatra Neamț – Cheile Bicazului – Lacul Roșu – Toplița, Iași – Piatra-Neamț, Iași –Suceava – Putna sunt câteva dintre traseele destinate celor 10.000 de basarabeni. Transportul se va face cu autocarul, iar taxa de participare este de 300 de lei MDL și include transport, 2 nopți de cazare și mesele de dimineață și seară. Pentru înscrieri și alte detalii apelați numărul de telefon 068409970.

În 2014, Platforma a adus în România 3000 de tineri basarabeni, care și-au petrecut câte trei zile în București sau în alte locații dinamice, suprinzătoare și încărcate de tradiții: Durău (județul Neamț), Sfântu Gheorghe (județul Covasna), Călărași (la Dunăre), Galați și Venus.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. =Tenuță Unionistu delaTighina=

    (((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((
    MESAJUL LUNII CUPTOR
    –––––––––––––––––—————-
    O Soluție
    pentru ieșirea din criză de la Chișinău –
    instituirea de urgență a unei Adunări Constituante
    /cu 51 de reprezenanți/
    care să Restabilească Actul Re-Unirii Basarabiei
    pt. TOTDEAUNA cu România,
    votat de majoritatea deputaților din Sfatul Țării
    de la Chișinău la 27 martie 1918.

    Un Act istoric întrerupt de ocupația rusească
    de la 28 iunie 1940 în baza Pactului secret ruso-german Ribbentrop-Moldotov, ocupație străină
    care continuă până în prezent cu armata rusească în Transnistria.
    –––––––––––––––––––––––-
    un articol de academician Petru Soltan,
    în dialog cu scriitorul octogenar unionist Ion Druță
    stabilit la Moscova.
    ziarul Literatura și Arta
    din 9 iulie 2015, prima pagină
    https://drive.google.com/file/d/0ByA7Kci8VpxBZ2MxRUF0MXM0eWs/view?pli=1

    N.B.
    și în contextul manifestărilor unioniste
    de la începutul acestui Cuptor –
    Marea Adunare Unionistă de la Chișinău
    și Marșul pe jos a celor circa o mie de tineri
    est-moldoveni pe ruta Chișinău-Călărași-Ungheni
    -Iași /aproape 130 km/ și apoi cu trenul la București
    la un alt Marș Unionist spre Cotroceni din 12 Iulie 2015.
    ––––––––––––––––––––––
    B.U.N. ! B.U.N. ! B.U.N. !
    BLOCUL UNIRII NATIONALE !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *