Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Cinci orașe în care poți…

Cinci orașe în care poți sta pe bani puțini

Soarele e tot mai fierbinte, iar pofta de vacanță, de odihnă și locuri frumoase sporește cu fiece zi. În acest sens, ghiduri-turistice au ales cinci orașe europene, unde turiștii ar putea să se odihnească plăcut și pe bani puțini.

Ljubljana este un oraș frumos, liniștit și ieftin pentru vacanță. Tarifele hostelurilor încep de la 10 euro/noapte.

În Catania, mâncarea este mult mai ieftină decât în restul oraşelor continentale, pentru că localizarea sa facilitează accesul la produse proaspete în pieţe. În plus, te poţi caza la hostel, dar cel mai bine ar fi să rezervi din timp, mai ales dacă te vei afla în Catania în perioada mai-august.

Barcelona este un oraş mai puţin pretenţios financiar decât Paris sau Roma, însă nu este nici foarte ieftin. Pentru un buget mediu poţi găsi un loc într-unul din numeroasele sale hosteluri, unde cu siguranţă îţi vei face şi o mulţime de prieteni din întreaga lume. Rezervă-ţi cazarea înainte de începerea sezonului de vacanţe pentru a prinde cel mai bun preţ.

Taverne, berării, alei pietruite şi un aer gotic fermecător, aşa te întâmpină Praga. Oraşul ceh este şi unul dintre cele mai accesibile din Europa, cu mâncare pe stradă la 1 euro şi o halbă de jumătate de litru de bere cu 75 cenţi. În plus, cazarea la hostel începe de la 9 euro/noapte.

Una dintre cele mai ieftine capitale europene, Budapesta atrage numeroşi turişti, însă nu este o destinaţie de top, deoarece foarte puţini ştiu că ascunde o mulţime de atracţii, dar şi o cultură gastronomică impresionantă. Cu baruri şi grădini deschise în clădiri abandonate, Szeiget Festival şi o mulţime de hosteluri, nu mai este nicio îndoială că Budapesta are ceva de oferit pentru fiecare.