Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   VIDEO/ Sinteza ZdG: Retrospectiva celor…

VIDEO Sinteza ZdG: Retrospectiva celor mai importante evenimente ale săptămânii

Forfotă mare pe scena politică de la Chișinău din cauza deciziei de marți a Curții Constituționale, dar și în penitenciare, din cauza schemei de escrocherie cu cardurile bancare. Controale ANI, averi pe punctul de a fi sechestrate, probleme pentru protagoniștii investigațiilor ZdG și ultimele noutăți privind vaccinul anti-COVID-19 care urmează să fie recepționat de R. Moldova, în prima ediție a Sintezei Săptămânii a ZdG.

Tensiune mare pe scena politică de la Chișinău, după ce magistrații Curții Constituționale au declarat neconstituțional decretul președintei Maia Sandu privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița pentru funcția de premier, în baza unei sesizări a deputaților socialiști.   

Cei din PSRM au cerut să fie interpretat și dacă președinta Sandu a admis o încălcare gravă a Constituției atunci când a desemnat-o pe Gavrilița repetat pentru funcția de premier, însă această parte a sesizării nu a fost admisă de Înalta Curte.

Prin decizia de marți, magistrații au obligat-o pe președintă să anunțe noi consultări cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru. Șefa statului a refuzat însă să cheme fracțiunile la consultări și a adăugat că cetățenii vor decide viitorul țării la anticipate sau la referendum. 

În același timp, toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au încetat să mai vorbească despre necesitatea organizării alegerilor parlamentare anticipate. 

PSRM și Platforma DA susțin că au inițiat discuții pentru depășirea crizei politice, în timp ce democrații îi cer președintei să cheme fracțiunile parlamentare la dialog. 

Cât privește transfugii din platforma „Pentru Moldova” și deputații Partidului Șor, aceștia și-au reiterat susținerea pentru candidata socialiștilor pentru funcția de premier, Mariana Durleșteanu, fostă ministră a Finanțelor în perioada lui Voronin, iar ulterior nu s-au mai pronunțat asupra acestui subiect. 

Igor Dodon, care în repetate rânduri a declarat despre necesitatea alegerilor parlamentare anticipate, acum ezită să mai vorbească despre ele și spune că nu sunt o soluție pentru depășirea actualei crize. Iar oficializarea alianței cu transfugii o motivează ca fiind o decizie luată în situație extremă, cu care se confruntă țara. 

Și în penitenciarele din țară e mare agitație. 

După ce săptămâna trecută Serghei Demcenco, director adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, și Viorel Perciun, șeful Penitenciarului Nr. 18 – Brănești au fost reținuți și plasați în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, Ziarul de Gardă a constat că primul nu a fost fotografiat așa cum prevede procedura standard atunci când un deținut ajunge în penitenciar.

Mai mult, am aflat că Demcenco a fost plasat în aceeași celulă în care a fost deținut anterior fostul premier Vlad Filat, celulă renovată, cu unitate sanitară proprie. Spre deosebire de Demcenco, Viorel Perciun, directorul Penitenciarului Nr. 18 – Brănești, aflat și el în arest preventiv la Penitenciarul Nr. 13, a fost fotografiat, iar pozele acestuia au fost introduse în sistemul informatic.

După cele relatate de Ziarul de Gardă, ANP a anunțat că a dispus cercetarea celor invocate direcțiilor vizate pentru a stabili toate circumstanțele, însă, deocamdată, nu a făcut public niciun rezultat. 

În legătură cu dosarul lui Demcenco, miercuri, Penitenciarul nr.15 – Cricova a fost percheziționat de mascați. PCCOCS și ANP au venit cu reacții la mai bine de 24 de ore de la aceste percheziții. 

Alcool, jocuri de noroc, dispozitive de comunicare și stocare a informației, peste 100 de cuțite confecționate artizanal și în jur de 30 de telefoane mobile au fost ridicate în urma perchezițiilor.

ANP justifică pătrunderea în penitenciar a obiectelor interzise din cauza vulnerabilității spațiilor de pază, zonei de așezare, numărului redus de angajați și a factorului uman.

Din acest penitenciar, 13 condamnați care dețin diverse „statute” ierarhice în lumea criminală au fost mutați în alte închisori. Printre cei transferați se află și Vladimir Moscalciuc, alias Machena, care are așa-numitul statut de „hoț în lege”.

Tot în această săptămână s-a aflat că semnătura depusă de Ilan Șor pe un proiect de hotărâre a Parlamentului a fost falsificată. Procuratura Anticorupție a decis însă să nu pornească dosar penal întrucât, formal, fapta nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracțiuni. 

Proiectul pe care se regăsește semnătura lui Șor, care a fugit din țară în iunie 2019, când PDM a anunțat că se retrage de la putere, a fost depus la Parlament de transfugii din platforma „Pentru Moldova” la 27 noiembrie 2020. Proiectul prevede crearea unei comisii parlamentare speciale care să investigheze toate acțiunile din jurul companiei „Moldasig” și eventualele atacuri raider asupra acesteia. 

Iar deputatul PDM Dumitru Diacov riscă să rămână fără o parte din avere, dar și fără mandatul de parlamentar. Asta pentru că Autoritatea Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe substanțiale, de peste 600 de mii de lei, între averea dobândită și veniturile obținute de către deputat și soția acestuia.

ANI va transmite cauza în instanța de judecată pentru declanșarea procedurii de confiscare a acestei averi nejustificate.

Dacă tot vorbim de bani, în această săptămână, Ziarul de Gardă a constatat că șefa secretariatului din cadrul Judecătoriei Chișinău Ludmila Nichitin-Gavriliţă ridică un salariu lunar de aproape 30 de mii de lei, mult mai mare decât al unui judecător din prima instanță și chiar al unui magistrat de la Curtea de Apel. 

Ludmila Nichitin-Gavriliţă a spus că ar avea mai multe sarcini în cadrul secretariatului și că a depus declarația de avere conform legislației, iar instituțiile abilitate pot să verifice datele indicate, dacă există temei în acest sens. Detalii despre averea funcționarei găsiți pe zdg.md. 

Tot în această săptămână, ANI a pornit un control în privința președintelui raionului Strășeni Pavel Tamaciuc. Se întâmplă după ce Ziarul de Gardă a scris despre cum acesta, precum și vicepreședinții si majoritatea funcționarilor publici din administrația președintelui raionului au beneficiat de premii bănești în valoare totală de circa 100 de mii de lei. 

Cu siguranță, ați fost telefonați în ultimele luni de o persoană cu voce calmă și binevoitoare sub pretextul să vă apere de o fraudă. Indivizii se prezintă ca fiind angajați ai unei bănci comerciale și cer date ale cardurilor bancare. 

Aceste apeluri de pe Viber par suspecte pentru majoritatea dintre noi, dar sunt și oameni care au căzut în capcana escrocilor. 

Într-o anchetă, Ziarul de Gardă a elucidat schema în care ar fi implicați deținuți, dar și directorul Penitenciarului nr. 18 Brănești, Viorel Perciun, reținuți acum două săptămâni. 

Investigația poate fi văzută pe zdg.md, dar și pe pagina noastră de

Tot pe zdg.md aflați de ce Republica Moldova este singura țară din Europa care, deocamdată, nu a demarat campania de vaccinare împotriva COVID-19. Partea bună este însă că, vineri platforma COVAX a confirmat oficial livrarea primului lot de vaccin. Este vorba despre 14.400 doze de vaccin AstraZeneca, care vor ajunge în țara noastre în perioada 28 februarie- 3 martie.

Cât despre impactul general de articolele noastre, aflați că la aproape trei luni după ce Ziarul de Gardă a relatat despre condițiile de muncă ale angajaților Judecătoriei Cahul și despre cum a ajuns edificiul instanței într-o stare deplorabilă la distanță de numai doi ani după renovarea capitală, în activitatea judecătoriei au intervenit unele îmbunătățiri. Nu însă și pentru judecătorul Ion Cotea, care a povestit revoltat despre lipsa condițiilor de muncă. Magistratului i-a fost intentată o procedură disciplinară pentru tergiversarea examinării judiciare a unor cauze penale.

Dacă apreciați munca Ziarului de Gardă, ne puteți susține cu un like, un share sau devenind patroni nostru pe patreon.com.