Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   „Zilele Cetății Sorocii – Renașterea…

„Zilele Cetății Sorocii – Renașterea Unei Legende”

Renaşterea legendei în spaţiul Cetăţii Sorocii, se va produce pentru prima data în ultimele decenii pe 16-17 mai, la Soroca, prin prisma Festivalului Medieval „Zilele Cetăţii – Renaşterea unei legende”.

În aceste zile fiecare vizitator va putea face o călătorie în evul mediu cu ajutorul readucerii celor mai surprinzătoare momente istorice din perioada respectivă. Vom asista la un frumos program artistic cu prezenţa celor mai îndrăgiţi interpreţi, cavaleri, meşteri populari, etc. Evenimentul este organizat de către Consiliul Raional Soroca în parteneriat cu Centrul Cultural VATRA.

Restaurarea Cetății Sorocii face parte din Proiectul european „Bijuterii Medievale – Hotin, Suceava, Soroca”, care este un proiect de ridicarea gradului de competitivitate economică și atractivă a regiunilor Soroca-Suceava-Hotin. În cadrul acestuia, echipa de implementare și-a propus să coordoneze executarea lucrărilor de proiectare tehnică și a lucrărilor de săpături arheologice ale Cetății Soroca, de restaurare și construcție în interiorul Cetăților Soroca și Hotin și în aria care le înconjoară, dar și promovarea Cetății Medievale drept o destinație a turismului cultural.

Programul evenimentului

Sâmbătă, 16 mai:
11:30 Fanfara Palatului Culturii din Soroca
12:20 Dans din cadrul programului Orășelul European
12:30 Fanfara Prezidențială
13:00 Ceremonia Oficială de inaugurare a Cetății Soroca și a Orășelului European
13:50 Un concert extraordinar oferit de Surorile Osoianu
14:10 Paradă organizată de cluburile de reconstruire istorică
14:20 Discursul lui Ștefan cel Mare către poporul său din Porțile Cetății Soroca
14:30 Tăierea panglicii de inaugurare a Cetății Soroca
14:30 Dans din cadrul programului Orășelul European
14:40 Dezbateri publice în Orășelul European (Zona parcului)
14:40 Clubul de Reconstituire Istorică Tevtar invită la spectacolul de tragere cu arcul
15:00 Recital inedit de poezie realizat de actorul Andrei Sochircă
15: 10 Dans din cadrul programului Orășelului European
15:40 Talentele autohtone pe scena de la Cetatea Sorocii – Corul local Soroca
16:00 Dans din cadrul programului Orășelului European
16:05 Ansamblul Plăieșii cu un repertoriu de muzică folclorică
16:45 Tudor Ungureanu alături de Ansamblul Ștefan Vodă vor cânta și ne vor încânta!
17:15 Dans din cadrul programului Orășelului European
17:20 Spectacol de tragere cu arcul oferit de Clubul de Reconstituire Istorică Teftar
17:40 Muzică medievală
19:00 Program muzical de excepție cu Ansamblul ANIMO
19:40 Trupa Harmăsar – cinci băieți curajoși, care stilizează muzica din folclor, dându-i o aură de metal vor face senzație la Cetatea Sorocii
21:00 Fire Show oferit de Dark Sun
22:00 Spectacol de focuri de artificii
22:30 Încheierea primei zile de festival

Duminică, 17 mai:
13:00 Paradă realizată de cluburile de reconstituire istorică Tevtar și Ensifer
13:15 La Porțile Cetății Ștefan cel Mare ține un discurs către poporul său
13: 30 Concert oferit de Cavalerii Armoniei
14:30 Spectacol de excepție cu Ensifer
14:50 Colectivul Țărăncuța din Soroca
15:15 Atacul cavalerilor de către arcaşii de pe zidurile cetăţii
15:30 Oaspetele de onoare al Festivalului – Maestrul Vasile Iovu cu un program muzical la nai
16:00 Spectacol Clubul de Reconstituire Istorică Tevtar
16:15 Ansamblul Colinda din Soroca
16:40 Repertoriu inedit de muzică folclorică cu Ansamblul Haiducii
17:10 Înmânarea diplomelor pentru cluburile Tevtar și Ensifer
17:20 Ritmurile fierbinți și energice ale țărilor balcanice, Irlanda și Scandinavia vă vor înfierbânta sufletele și sângele din vene alături de DinaRatri
17:50 Atacul cavalerilor de către arcaşii de pe zidurile cetăţii
18:30 – 19:00 Încheierea Festivalului Medieval

Intrarea este liberă!