Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Spiridon Vangheli împlinește astăzi 86…

Spiridon Vangheli împlinește astăzi 86 de ani

Spiridon Vangheli, autorul celor mai cunoscute opere pentru copii din Basarabia, împlinește astăzi, 14 iunie, 86 de ani.

Într-un interviu din 2007 pentru ZdG, tatăl lui Guguță spunea că există o singură perioadă pe care și-ar dori să o trăiască din nou – copilăria.

„… Aveam o mare dorință să mă duc cu tata la cosit. Până și de năzbâtiile pe care le făceam îmi este dor. Tot universul satului era stăpânit de mine, știam unde sunt coapte primele cireșe… În acei ani, aveam o libertate extraordinară. Dacă ar fi să mă mai nasc o dată, tot astfel mi–aț petrece copilăria”, a spus scriitorul.

Născut în anul 1932, în localitatea Grinăuți, Bălți, în perioada României Mari, Spiridon Vangheli a scris proză pentru copii care a fost tradusă în mai multe limbi ale lumii. Înre operele sale cele mai cunoscute se numără „Isprăvile lui Guguță”, „Steaua lui Ciuboțel”, „Pantalonia – țara piticilor”, „Băiețelul din coliba albastră” și altele.

Spiridon Vangheli este Doctor Honoris Causa al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. În 2012 i-a fost conferit titlul de cetățean de onoare a mun. Chișinău.

Scriitorul a fost distins cu Diploma Internațională de Onoare „Andersen”, cu Premiul „Ion Creanga” al Academiei Române, Premiul special al Uniunii Scriitorilor din Romania, cu titlul de maestru al artei ți cu cel de scriitor al poporului.

Totodată, Spiridon Vangheli a mai fost decorat de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale cu medalia de aur „Pentru creaţie”.

 

Sursa foto: diez.md