Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Scriitorul Petru Cărare s-a stins…

Scriitorul Petru Cărare s-a stins din viață

Scriitorul Petru Cărare s-a stins din viață astăzi, 27 mai, la vârsta de 84 de ani. Acesta a fost cunoscut în special ca scriitor pentru copii, dar şi ca autor de parodii şi epigrame.

Petru Cărare s-a născut la 13 februarie 1935, în satul Zaim, astăzi raionul Căușeni din Republica Moldova.

În 1971, Cărare a fost numit director al Biroului de propagare a literaturii de pe lângă Uniunea Scriitorilor. În anul următor și-a publicat prima carte de proză, Zodia musafirului. Tot atunci a tipărit volumul de versuri satirice Săgeți, care nu a trecut cenzura și a fost retras la scurt timp din librării.

Incidentul a fost atât de serios încât a provocat concedierea scriitorului, neadmiterea lui în nicio funcție timp de două decenii și expulzarea din Uniunea Scriitorilor.

Petru Cărare este cunoscut în mod special ca scriitor pentru copii. Versurile sale destinate copiilor și adolescenților sunt considerate de o integritate și valoare educațională deosebită.

Scriitorul Petru Cărare a fost distins în 1994 cu titlul onorific „Maestru al literaturii”, în 1996 cu medalia „Mihai Eminescu”, în 2000 cu Premiul Național pentru Literatură, în 2008 cu Premiul Opera „Omnia” al Uniunii Scriitorilor din Moldova și în 2010 a fost decorat cu Ordinul Republicii.