Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Scriitorul Ion Druță împlinește astăzi…

Scriitorul Ion Druță împlinește astăzi 87 de ani

Scriitorul basarabean Ion Druță împlinește astăzi vârsta de 87 de ani. Cărțile lui Ion Druță au transmis dorul de casă, dorul de limbă și de pământurile Moldovei de-a lungul deceniilor. Operele sale au fost traduse în peste 20 de limbi.

Amintim că maestrul este un dramaturg excepțional, precum și un istoric literar și membru de onoare al Academiei Române.

Deși a plecat la Moscova, la sfârșitul anilor `60, totuși scriitorul nu încetează să iubească mica Moldovă.
Amintim că Ion Druță s-a născut la 3 septembrie 1928, în satul Horodiște, Dondușeni. În anul 1946 absolveşte Şcoala de silvicultură, iar în anul 1957 – cursurile superioare de literatură de pe lângă Institutul de Literatură „M. Gorki” din Moscova. Debutează în anul 1953 cu o culegere de povestiri întitulată „La noi în sat”. În anul 1987, adunarea generală a scriitorilor români îl alege pe Ion Druţă în calitate de preşedinte de onoare a Uniunii Scriitorilor. Scriitorul este autorul a mai multe piese („Casa Mare”, „Păsările tinereţii noastre”, „Sfânta sfintelor” etc.), care au fost montate la Chişinău, Moscova, în Ţările Baltice, în mai multe oraşe ale fostei URSS, precum şi peste hotare.

În anul 1967, Ion Druţă a fost distins cu Premiul de Stat al RSSM, iar în anul 1992, ilustrul scriitor este ales membru de onoare al Academiei Române. În acelaşi an devine membru cu drepturi depline al Academiei de Ştiinţă din Moldova, iar în anul 1990 intră în topul celor mai mari zece scriitori din lume.

În anul 2008, declarat şi Anul lui Ion Druţă, cu ocazia jubileului de 80 de ani, „pentru o contribuţie exclusivă la dezvoltarea culturii şi literaturii naţionale şi universale”, scriitorul este distins cu Premiul de Stat al R. Moldova.