Pavilionul R. Moldova la EXPO 2015

R. Moldova va participa, în premieră, cu propriul pavilion la o expoziție de rang mondial. Expoziția mondială „EXPO 2015” se va desfășura la Milano, Italia, în perioada 1 mai – 31 noiembrie 2015.

„World Expo 2015” este cel mai mare eveniment expoziţional de artă contemporană din lume. De fapt, importanța acestei expoziții poate fi comparată cu Jocurile Olimpice și Campionatul Mondial de Fotbal.

Tema expoziției din acest an este „Feeding the planet. Energy for life” (Hrană pentru Planetă. Energie pentru Viață, trad.), iar țările participante trebuie să găsească soluții pentru situația în care jumătate de planetă moare de foame în timp ce trăim în era tehnologiilor moderne.

„Exponatul nostru (al R. Moldova, n.r.) reprezintă trei cuburi din sticlă și oglinzi, plasate unul în altul. Ele reprezintă omul, spaţiul şi pământul. Pavilionul este o instalaţie care va lucra autonom, alimentându-se doar de la energia solară. Instalaţia va lucra şi noaptea în baza energiei solare acumulată în timpul zilei. Este ceva fantastic și deosebit. Este un omagiu adus luminii solare – sursa de energie care e gratuită pentru întreaga omenire”, a spus Pavel Braila, artistul vizual care a lucrat la crearea pavilionului.

Organizatorii susțin că, în cadrul acestei expoziții, producătorii moldoveni vor avea posibilitatea de a organiza prezentări și întâlniri cu potențiali parteneri străini și de a prelua din experiența producătorilor străini. Potențialul investițional și de comerț extern al R. Moldova va fi prezentat vizitatorilor EXPO 2015 în contextul diferitor evenimente specializate, care vor reflecta activitatea sectoarelor prioritare ale economiei naționale. Din luna mai până în octombrie vor fi realizate programe specializate pentru vinificatori, industria textilă, producătorii de fructe, sectorul turistic, etc. Ca și exemplu, în luna octombrie, va avea loc „Conferința mondială a distribuitorilor de vinuri moldovenești”, care va include o prezentare publică cu degustare a celor mai bune vinuri moldovenești, precum și prezentarea acestora pentru presa locală de specialitate și o conferință cu participarea distribuitorilor internaționali, a rețelelor de comerț și a producătorilor de utilaj; sunt planificate vizite și ateliere în cadrul companiilor italiene – producătoare de vinuri.

Expozițiile mondiale EXPO au loc o dată la cinci ani și durează șase luni. Această expoziție este simbol al industrializării și a devenit o platformă deschisă de prezentare a inovațiilor tehnice și tehnologice. La expozițiile mondiale, țările participante prezintă tehnologii și idei capabile să schimbe lumea. În cadrul EXPO 2015 vor participa 130 de țări, precum și multe organizații internaționale, numărul vizitatorilor va depăși cifra de 20 mln. de oameni, perimetrul total al platformei expoziționale constituind 1,7mln metri pătrați.

R. Moldova a mai participat la World Expo de două ori, în 2000 în Hanovra, Germania și în 2010 Shanghai, China. Însă, în ambele cazuri, țara noastră a participat în cadrul unor pavilioane comune cu alte state. În acest an pentru prima dată va avea un pavilion propriu.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *