Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Lansarea volumului „Politici publice complexe”…

Lansarea volumului „Politici publice complexe” de Igor Munteanu

Igor Munteanu, directorul executiv al IDIS „Viitorul”, lansează un studiu privind aspectele multiple ale procesului politic. Este vorba de volumul „Politici publice complexe. Tehnici și repere”, apărut la Editura „Cartier”, care va fi lansat pe 4 februarie, curent, ora 18.15, la Librăria din Centru din Chișinău.

La eveniment, alături de autor vor participa sociologul și geopoliticianul Dan Dungaciu, profesorul Mariana Iatcho și profesorul Marian Zulean. Moderatorul serii va fi scriitorul și redactorul-șef al Editurii „Cartier” Emilian Galaicu-Păun.

Studiul îmbină trei aspecte majore ale procesului politic: autoritățile guvernamentale și procesul de luare a deciziilor, teoriile și metodele analizei politice, dar și alegerile pe care le facem ca entități colective (familii, comunități, populații, națiuni) cu privire la diverse politici publice la orice nivel de guvernare. Aplicarea instrumentelor de analiză politică ajută la interpretarea unor complexe date sociale sau argumente, la evaluarea unor cursuri concurente de acțiune și intervenție în sectorul afacerilor publice, ajutându-ne să anticipăm consecințele alegeri. Numeroasele studii de caz completează armonios logica acestui studiu, ilustrând astfel dificultățile analizelor politice și valoarea lor în procesul de schimbare ori de continuitate și inerție în contextul societăților moderne.

Igor Munteanu și-a început cariera profesională după absolvirea Școlii naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA) din România (1990-1992), în Administrația prezidențială a primului președinte din Republica Moldova (Președintele Mircea Snegur). Studiile de licență le-a făcut în jurnalism la Universitatea de Stat din Moldova (USM). Ulterior, studiile masterale de Administrație și Științe Politice au fost urmate de studii doctorale la ULIM (2000-2003). În perioada anilor 1994-1996, Igor Munteanu a contribuit la deschiderea și administrarea Fundației Internaționale pentru Sisteme Electorale (IFES) la Chișinău. Între anii 1996-1999 editează revista „Arena Politicii” în calitate de Redactor-șef-adjunct. Din 1993, contribuie la înființarea și dezvoltarea unuia dintre primele think tank-uri din RM, Fundația Viitorul, cunoscută astăzi cu numele de IDIS Viitorul (Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale). Pe parcurs, I.Munteanu contribuie activ la o serie de reviste internaționale, cooperând în special cu RFERL, RFI, Vocea Americii, făcând parte din diverse colegii internaționale. Este membru al colegiului editorial al revistei SEER (Journal of Social and Labor Affairs), și Membru al Consiliului BTD (Balkan Trust for Democracy), BSTF (Black Sea Trust Fund) în 2006-2009. Din 2003 până în 2008, participă în calitate de expert independent în cadrul Comisiei Instituționale al Consiliului Europei (CoE), participând la monitorizarea, scrierea și prezentarea unor rapoarte de țară în domeniul autonomiei locale și regionale. A conferențiat cursuri de politici publice la ASEM (2006-2008) și ULIM (2015). În august, 2012 a absolvit un program de educație executivă la Universitatea Harvard (Kennedy School of Government). În perioada 2010-2015, a exercitat funcția de Ambasador E.P. la Washington, cu atribuții de Ambasador itinerant pentru Canada (2010-2013) și Mexic (2011-2015). Igor Munteanu este autor al mai multor monografii și lucrări colective științifice, apărute în RM și în străinătate. Exercită funcția de Președinte al Consiliului Administrativ al IDIS și, totodată, a deținut în anul 2015 funcția d Vice Rector pentru Cooperare Internațională și Parteneriate Academice al ULIM.