Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   [Foto-Reportaj] Vernisajul expoziției „Bienala Internațională…

[Foto-Reportaj] Vernisajul expoziției „Bienala Internațională de Pictură”

Bienala Internațională de Pictură din Chișinău a ajuns la cea de-a patra ediție. Vernisajul expoziției va avea loc pe data de 14 mai, ora 15:00, la Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuși”.

Expoziţia se impune ca o manifestare culturală de anvergură, reuşind să atragă de la ediție la ediție un număr tot mai larg de artişti de valoare din România şi străinătate, aceasta devenind un canal de comunicare internaţională.

Expoziţia reuneşte 145 de artişti plastici, reprezentanţi ai 27 de ţări: Argentina, Armenia, Belarus, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Coasta de Fildeș, Cuba, Franţa, Germania, Grecia, India, Iran, Japonia, Lituania, Moldova, Mongolia, Olanda, Polonia, România, Rusia, Spania, SUA, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan cu peste 170 de lucrări expuse.

Expoziția va putea fi văzută în perioada 14 mai – 7 iunie curent.