[Foto-Reportaj] Atelierul de încondeiere a ouălor

Timp de trei zile, 7-9 aprilie curent, angajaţii Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din capitală vor învăţa doritorii arta de încondeiere a ouălelor. Chiar din prima zi, atelierul a fost asaltat de vizitatori, care au dorit să deprindă această practică.

„Procesul de încondeiere a oului începe cu golirea acestuia de conținut cu ajutorul unei seringi, după care oul se spală pentru ca desenul să fie cât mai ușor de aplicat. Apoi, urmează încondeierea lui cu ceară și ulterior oul se vopsește. Redăm pe ou ornamentele pe care le dorim. De obicei noi utilizăm simboluri tradiţionale zoomorfe, antropomorfe şi geometrice florale”, explică Snejana Crudu, ghid la Muzeul Național de Etnografie.

Atelierul de încondeiere a ouălor de la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală activează de 12 ani. În colecţia muzeului sunt și ouă încondeiate, care datează de peste 100 de ani.

Atelierul are scopul de a promova meșteșugul încondeierii, care a fost dat uitării odată cu instaurarea regimului sovietic.

„Sunt mulți doritori de a învăța această artă și noi încercăm să o transmitem mai departe”, a declarat Snejana Crudu.

Cei mai entuziasmați de atelier sunt elevii, care au pictat diverse figuri geometrice și au încondeiat ouăle de Paști cu multă îndemnare.

Cele mai frumoase ouă încondeiate vor fi prezentate la expoziţia „Pascală-2015”, care va fi inaugurată în cadrul sărbătorii „A treia zi de Paşti la Muzeu”, pe 14 aprilie curent.

„Suntem în preajma sărbătorilor de Paști, una din cele mai mari sărbători ale anului de care ne leagă foarte multe tradiții și obiceiuri frumoase și anume colorarea și încondeierea ouălor. Încondeierea ouălor este un meșteșug foarte vechi, care din păcate cu instaurarea regimului sovietic a dispărut din peisajul cultural al țării, dar cu ajutorul muzeografilor și meșterilor populari, an de an începem să restabilim, să valorificăm, să aducem la viață acest meșteșug”, zice Elena Gumene, șefa Secției Relații cu Publicul a Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală.

La atelier pot participa oameni de toate vârstele.

Irina Gabor este elevă, a venit la acest atelierul pentru prima dată, zice că această tehnică de încondeiere a ouălor nu e complicată pentru ea, pentru că îi place să picteze.

Atelierele de încondeiere a ouălor de Paști se vor desfășura și pe 9 aprilie, între orele 11:00 și 16:00, la Muzeul Național de Etnografie şi Istorie Naturală.

Foto: Tatiana BEGHIU


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *