Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Expoziția „Portretul lui Vaclav Havel”

Expoziția „Portretul lui Vaclav Havel”

Lucrările artiștilor cehi realizate între 1990 si prezent vor fi expuse la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, la 2 martie, ora 16:00.

Expoziția este un omagiu adus aniversării a 80 de ani de la nașterea acestei personalități emblematice pentru istoria Republicii Cehe si va fi deschisă până pe 10 aprilie 2016.

Vaclav Havel (1936 – 2011) a fost un scriitor, filosof, disident și om politic ceh. A fost unul dintre primii purtători de cuvânt ai Cartei 77, personalitate de frunte a schimbărilor politice din noiembrie 1989, ultimul președinte al Cehoslovaciei și primul președinte al Republicii Cehe.

Expoziția reflectă personalitatea lui Vaclav Havel în viziunea artiștilor cehi, din 1990 și până în zilele noastre. Paradigma expoziției este însuși conceptul lui Havel asupra lumii, el fiind unul din cei mai importanți avocați ai pluralismului de opinii. Același pluralism stă la baza proiectului expozițional, care prezintă personalitatea lui Vaclav Havel prin lucrări realizate între 1990 și 2015 de cunoscuți artiști cehi, precum: Milan Knizak, Jiri Kovanda, Jiri David, Kurt Gebauer, Milan Mikulastik, Adam Kovalčik, Borek Sipek, Martin Zet și grupul artistic Guma Guar.

Expozitia, care reunește desenul, sculptura, fotografia, medalia, instalația, billboard-ul și video, surprinde personalitatea caracteristică a lui Vaclav Havel atât prin ochii critici, cât și admirativi ai artiștilor vizuali contemporani cehi.

„Expoziția adună la un loc lucrări ale multor artiști contemporani cehi cunoscuți. Milan Knizak a fost o figură cheie în arta performativă din Estul Europei. Jiri David a reprezentat Republica Cehă la Bienala de la Veneția de anul trecut. Jiri Kovanda este artistul ceh cel mai expus în străinătate. Kurt Gebauer a fost, în ultimii 25 de ani, unul din lectorii proeminenți ai Academiei de Artă, Arhitectură și Design din Praga. Borek Sipek a fost arhitectul principal al Castelului din Praga sub președinția lui Vaclav Havel. Așadar, expoziția este foarte unică”, spune Frantisek Zachoval, directorul Centrului Ceh.

Expoziția este organizată de Centrul Ceh București, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei din Chișinău și Ambasada Republicii Cehe în Chișinău.