Doina și Ion Aldea Teodorovici – de 25 de ani în amintiri

Au trecut 25 de ani de la trecerea în neființă a Doinei și a lui Ion Aldea-Teodorovici, 25 de ani de când sute de oameni se adunau în Piața Marii Adunări Naționale să le asculte vocile ce cântau dragostea pentru patrie și pentru limba română. În cei 25 de ani câți s-au împlinit de la plecarea lor, oamenii au continuat să le păstreze vie amintirea, numele și valorile. Astăzi, cei apropriați spun că le simt prezența și îndemnul de a continua lupta pentru idealurile naționale.

„Ei sunt sufletul meu și sunt alături întotdeauna. Mă sfătuiesc cu ei în clipele grele și tot de la ei cer ajutor”, ne spune Eugenia Marin, mama Doinei Aldea-Teodorovici. Pe chipul său apare o tristețe adâncă atunci când recunoaște că i-a fost extrem de greu să-și piardă singurul copil. Pe de altă parte, Eugenia Marin spune că este fericită atunci când constată că numele Doinei și a lui Ion sunt în continuare vii: „Numele lor au rămas și vor rămâne vii atâta timp cât va fi pământul ăsta, pentru că ei au trăit pentru oamenii de aici”. Dacă ar avea șansa să le vorbească, le-ar spune să își ducă cursul vieții așa cum l-au început, să facă ceea ce au făcut, să-și iubească pământul și neamul așa cum l-au iubit, să țină la oameni, să facă milostenii și să nu uite că totul e trecător. „Le-aș mai spune cât de mult îi iubesc și cât de tare ne lipsesc”, afirmă Eugenia Marin.

– Cum reușeau să adune atâta lume la spectacolele lor?
– Cum să nu adune? Muzica lui Ion, cum spuneau cei de la radio și de la televiziune, era muzică bisericească, muzica lui pătrundea în fiecare părticică a sufletului omenesc. Era imposibil să nu adune lume muzica lor pe versurile lui Vieru, Matcovschi sau Păunescu.

Cristofor Teodorovici: „Eu zi de zi vorbesc cu ei”

Cristofor Teodorovici, singurul copil al interpreților, a moștenit aceeași dragoste pentru muzică. A reușit să readucă publicului cântecele părinților săi care răsunau acum 25 de ani, cultivând un dor și mai mare de cultură. El spune că fiecare piesă îţi dă senzația că le-ai cunoaște de-o veșnicie. „Eu zi de zi vorbesc cu ei, e o discuție nesfârșită. Discut cu ei în gând, în vis, sunt alături în permanență în inima mea. Multe din proiectele mele și tot ce fac eu personal sunt datorită lor”, ne mărturisește Cristofor, mândru de moștenirea lăsată de părinții săi.

– Doina și Ion Aldea-Teodorovici au cântat și au militat pentru readucerea limbii române acasă, în Basarabia. Cum credeţi, au câștigat ei această luptă?
– Pentru familia și pentru tot neamul nostru n-a fost problema limbii române niciodată. Doina și Ion au știut să promoveze doar ceea ce au simțit. Până în anii ’90, dorul de o limbă frumoasă era mai mare. Odată cu deschiderea către literatura și arta românească, a crescut și impulsul de a vorbi o limbă corectă. Acum, pentru că avem acces la prea multă informație, lumea nu prea mai citește, deși descopăr printre tineri că ei încearcă să mențină limba frumoasă și cultura neamului, ceea ce bucură.

Cristofor Teodorovici ne convinge că, indiferent cine cântă piesele părinților săi, mesajul lor va rămâne mereu puternic, iar lumea va fi și mai însetată de cultură.

„Ei sunt cei care au putut rosti sus și tare adevărul”

Iulia Paliț a cunoscut-o pe Doina de mică. Își amintește că, în 1988, la prima lansare de carte a lui Grigore Vieru, „Rădăcina de foc”, în România, a cunoscut mai bine cuplul Teodorovici. Erau niște personalități de excepție, prin inteligența și felul lor de a comunica cu oamenii. „Doina era o iubitoare de artă, pentru că a făcut și coregrafie înainte de a se căsători cu Ion, era exigentă în ceea ce făcea, avea un gust estetic și ținute scenice extraordinare. Nu mai zic de ținuta vocală, care era perfectă în duet cu Ion. Doina avea câte o rochie pentru fiecare zi atunci când mergea în deplasări, adunate în valize mari pe care le ducea Ion, care făcea glume: „Cred că așa ca nevasta mea nu mai are nimeni atâtea rochii. Mă bucur că am ce căra”. Iulia Paliț spune despre Ion că a fost un mare compozitor, cântecele sale devenind șlagăre: „Au contribuit enorm de mult la fortificarea spiritualității noastre românești”.

Artist al poporului, Nicolae Paliț, menționează că cei doi artiști au reușit să cânte demnitatea neamului. „Asta e foarte important – să ne facă să conștientizăm că suntem un popor, cei care avem un neam și o cultură. Ei sunt cei care au putut să spună sus și tare adevărul”.

Veșnic vii în memoria Liceului Teoretic „Doina și Ion Aldea-Teodorovici”

„Bucurați-vă, prieteni, de prieteni și de frați, / Bucurați-vă de-un nume ce vi-i dat ca să-l purtați, / Bucurați-vă de-un cântec, de-un amurg cu flori de tei, / Bucurați-vă o viață de lumina dragostei.”

Cu aceste versuri a început evenimentul de comemorare a interpreților Doina și Ion Aldea Teodorovici la Liceul ce le poartă numele. La 27 octombrie, liceenii au depus flori la cimitirul unde soții își dorm somnul de veci și au organizat un marș până la monumentul lui Ștefan cel Mare.

Profesoara de limba și literatura română Elena Voloc afirmă că „aceste evenimente sunt o evadare în trecut. Anii mei de studenție au coincis cu perioada 1989-1992, în care Doina și Ion, din Piața Marii Adunări Naționale, se adresau către oameni cu îndemnul de a lupta pentru libertate, latinitate, independență și suveranitate”.

Emanuela Tudosiciuc este elevă în clasa a X-a. Ea spune că au organizat acest eveniment de comemorare pentru a-şi exprima respectul şi preţuirea faţă de interpreții plecați dintre noi, care ne-au ca moștenire cântecele şi dragostea lor pentru neam şi limba română.

Pe 30 octombrie s-au împlinit 25 de ani de când Doina și Ion Aldea-Teodorovici au trecut la stele.