Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Concertul „Dialogurile dragostei”

Concertul „Dialogurile dragostei”

Concertul „Dialogurile dragostei” este organizat astăzi, 13 iunie, la ora 19:00, în Scuarul Catedralei. Concertul este dedicat dragostei și pentru că frumoasa poezie eminesciană a răsunat şi va răsuna tot timpul, exprimând cel mai bine fiinţa omului.

Dragostea Veronicăi Micle şi a poetului continuă să inspire creatorii momentului. În acest sens, compozitorul Eugen Doga a perseverat în acest efort. La unison cu versul eminescian şi cel al Veronicăi Micle, muzica sa emoţionează puternic ascultătorul. „Dialogurile dragostei” vor constitui un moment benefic de dialog dintre artişti şi public.

Romanțele vor fi interpretate de Mariana Bulicanu, Tania Cerga, Cristina Pintilie, Valeriu Cojocaru, Tatiana Costiuc, Alexandru Manciu, Ana Maria Donose și Cristina Grigoraș de la Opera Română din Iași.
Concertul va fi acompaniat de Orchestra Simfonică a companiei Teleradio Moldova, dirijată de Dumitru Cârciumaru, Corul Moldova condus de Valentin Budilevschi și Corul Vocile Primăverii condus de Mădălina Ganea și Ștefan Andronic.

Accesul este liber.