Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   A doua ediție a Târgului…

A doua ediție a Târgului de Post la Chișinău

Al doilea Târg de Post la Chișinău VEGAN SHOW va avea loc duminică, 22 martie la Centrul pentru copii și tineret Artico, bd. Ștefan cel Mare, 169.

„Acest eveniment are ca scop promovarea nutriţiei sănătoase şi diverse în perioada de post, a bucatelor tradiționale de post, precum şi a produselor alimentare autohtone. Suntem siguri că agricultorii şi prelucrătorii autohtoni au ce să prezinte publicului larg, celor care postesc şi nu numai. De la făină până la mirodenii, de la supă până la colțunași și cocktailuri de post, lapte de migdale, vlastare verzi, fructe în ciocolată, uleiuri și sucuri-fresh – toate vor fi la dispoziția vizitatorilor”, a povestit Tamara Șchiopu, autoarea târgului de post Vegan Show.

În cadrul târgului vor avea loc:
– Vânzări de produse alimentare de post autohtone și în sezon, produse Eco;
– Master Class-uri „Teatru Gastronomic Vegan” cu degustări de bucate de post, pregătite de bucătari profesioniști;
– Cafenea de post (mamăligă, tocănițe, supe, grătar de legume, colțunași și multe altele);
– Vânzarea setului de reţete „Bucate de Post: Reţete şi Poveţe”, Chișinău, 2013;
– Jocuri şi activități pentru copii;
– Tombola „Coşul de post” în susținerea copiilor defavorizați de la școala auxiliară-internat nr 5 din Chișinău;
– Tribuna Sănătății cu prezentări ale medicilor nutriționiști și producătorilor locali.

Pentru prima dată, în cadrul evenimentului va fi lansat concursul național „Polonicul de Aur”, cu scopul de a susține gastronomia artizanală. Astfel, toate gospodinele sunt invitate să prezinte adjică de casă.

Evenimentul este orientat spre familii cu copii. Folosirea alcoolului și fumatul nu vor fi admise pe teritoriul târgului.

Intrarea 10 lei/persoană. Copiii de până la 10 ani – gratis.