Principală  —  Ştiri   —   Sora ministrului Justiției, acționată în…

Sora ministrului Justiției, acționată în judecată de MoldATSA din cauza restanțelor la un credit preferențial

MoldATSA a acționat-o în judecată pe Mariana Tăbuică, sora lui Vladimir Cebotari, ministrul Justiției, și directorul financiar al instituției în perioada 2014-2015, care ar fi încetat să achite ratele la un credit preferențial după ce a plecat din funcție, scrie Agora.md. Din februarie curent, când a fost depusă cererea de chemare în instanță, șase ședințe de judecată au fost amânate. Abia pe 20 iunie 2016 Judecătoria sectorului Ciocana a admis încasarea de la Mariana Tabuică a sumei restante și a penalităților în sumă totală de 152 167 de lei, dintre care 131 510 lei reprezintă suma restantă a creditului. 

Contactată de portalul Anticoruptie.md, Mariana Tabuică susține că de fapt ei i-au fost încălcate drepturile. „Nu am avut restanțe la rambursarea creditului până am plecat din funcție. Ulterior, pentru că mi-au fost calculate greșit toate plățile, pentru că am plecat de la serviciu, s-a format o restanță, ca la orice persoană. La schimbarea conducerii nu au calculat corect sumele, motiv din care am ajuns în litigiu. Nu-mi aduc aminte care e suma cu care eram datoare, dar era semnificativ mai mică decât cea pe care au declarat-o ulterior”, a declarat Tabuică. Ea mai spune că a atacat decizia Judecătoriei Ciocana în instanța superioară.

O anchetă a Ziarului de Gardă făcută în comun cu Centrul de Investigații Jurnalistice arăta că, în perioada în care a ocupat funcția de director financiar la Întreprinderea de Stat Pentru Utilizarea
Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian „MoldATSA”, Mariana Tabuică a obținut mai multe adaosuri la salarii, dar și un credit preferențial. Astfel, aceasta a încasat 373 mii de lei în plus la salariu. De asemenea, în aceeași perioadă, 2014-2015, Tabuică s-a numărat printre angajații care au beneficiat și de un spor salarial de 20% sub formă de „îndemnizație pentru discreție” în mărime de 75 mii de lei, dar și o primă unică (!), în mărime de 63 mii de lei. În urma unui audit la instituție, dispus de Iurie Chirinciuc, ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, care a descoperit neregulile, aceasta a plecat din funcție.

În același articol reporterii scriau că Mariana Tăbuică, care a contractat în două rânduri, în 2014 și 2015, credite fără dobândă în sumă de 200 mii de lei, la 23 septembrie 2015 datora întreprinderii 148 mii de lei. „În contractele de împrumut dintre MoldATSA și angajat este stipulat faptul că aceștia, dacă pleacă de la întreprindere, rambursează integral suma primită. Cu două excepții: Mariana Tăbuică și Vitalie Novac, în contractele cărora lipsește un asemenea punct. Auditul a constatat că din acest motiv, «crește considerabil riscul nerambursării în termen a creditelor acordate» celor doi”.

Mariana Tabuică consideră raportul de audit un eșec, din cauza condițiilor în care a fost făcut. Mai mult, aceasta s-a arătat deranjată de faptul că în presă au ajuns date pe care le consideră cu caracter personal. „Nu sunt o persoană publică, nu am fost niciodată un angajat public. Nu sunt de acord să-mi răsfoiți viața mea personală. Mărimea salariilor, primele mele, toate astea sunt informații cu caracter personal. Acel audit nu poate fi recunoscut, este absolut ilegal”, a încheiat Tabuică.

De numele Marianei Tabuică este legată și compania aeriană Fly One, despre care reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice au scris că aparține familiei ministrului Justiției, Vladimir Cebotari și fostului director al Autorităţii Aeronautice Civile, Mircea Maleca. Tabuică este director executiv al Fly One.