Principală  —  IMPORTANTE   —   Primăria Chișinău susține că a…

Primăria Chișinău susține că a revocat autorizația de demolare a Hotelului Național emisă în 2021. Motivele invocate – DOC

Primăria municipiului Chișinău a revocat autorizația de demolare a Hotelului Național. Potrivit responsabililor de la Primărie, o dispoziție în acest sens a fost emisă și semnată vineri, 20 mai, de către primarul Capitalei, Ion Ceban, „ca urmare a încălcărilor depistate la fața locului, inclusiv ce țin de amplasarea gardului pe drumul public și stoparea circulației rutiere, fără a avea vreun temei juridic”.

Decizia de a revoca autorizația de demolare a Hotelului Național emisă la 4 iunie 2021 vine după ce vineri dimineață în jurul Hotelului Național a fost instalată o porțiune de gard din pânză, care a blocat circulația transportului în zona respectivă.

Potrivit Primăriei Capitalei, specialiștii din cadrul Direcției generale arhitectură și relații funciare și ai Direcției transport public și căi de comunicație au depistat mai multe nereguli, inclusiv ce ține de amplasarea gardului pe drumul public. 

„Pentru aceste lucrări, dar și pentru sistarea circulației pe partea carosabilă, nu a fost emisă o dispoziție de către Primărie. În lipsa unei astfel de dispoziții, poliția trebuia să se implice imediat pentru a stopa încălcările comise. Agenția de Supraveghere Tehnică urmează să verifice declarația de începere a lucrărilor și faptul dacă antreprenorul general deține proiect de execuție a lucrărilor de demolare coordonat în modul stabilit de legislație. În ceea ce privește revendicarea dreptului de proprietate asupra clădirii, Agenția Proprietății Publice, ar trebui să facă lumină în acest caz și să întreprindă măsurile de apărare a interesului statului. Solicităm organelor de stat să intervină imediat la demontarea și evacuarea gardului”, anunță Primăria municipiului Chișinău într-un comunicat.

În dimineața zilei de vineri, 20 mai, mai mulți agenți de poliție au fost observați în jurul Hotelului Național, iar în spațiul public au apărut informații despre eventuala demolare a clădirii abandonate.

Solicitați de ZdG, responsabilii din cadrul Direcției de Poliției municipiului Chișinău ne-au comunicat că Inspectoratul de Poliție (IP) Centru a solicitat societății pe acțiuni „Moldova-Tur”, în gestiunea căreia se află Hotelul Național să întreprindă măsuri pentru a limita accesul în clădire pentru persoanele fără adăpost. Astfel, potrivit poliției, vineri, 20 mai, proprietarul Hotelului Național a contractat o companie ca să instaleze un gard în jurul clădirii.

„Inspectoratul de poliție Centru a înaintat sesizări în adresa agentului economic privind fortificarea căilor de acces în clădirea fostului Hotel Național situat pe adresa bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt. Astfel, la data de 20 mai, de către angajații firmei în baza autorizației a început instalarea unui gard provizoriu, pentru limitarea accesului în clădirea fostului Hotel Național. La moment, careva acțiuni de demolare nu au loc”, a declarat Natalia Stati, purtătoarea de cuvânt a Poliției Capitalei, pentru Ziarul de Gardă.

Între timp, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Capitalei, Natalia Ixari, a declarat că termenul de execuție a lucrărilor de demolare a Hotelului Național a expirat și că autoritățile municipale nu au emis o altă autorizație pentru demolare a clădirii sau de instalare a gardului.

„Autorizația de desființare a clădirii a fost emisă la 4 iunie 2021, cu termen de executare a lucrărilor de 12 luni și termen de începere a lucrărilor de 6 luni. Termenul de începere a lucrărilor decurge din data emiterii AD. Termenul de execuție a lucrărilor este stabilit de 12 luni din data notificării începerii lucrărilor de către beneficiar. Termenul de autorizație nu a fost prelungit și alte autorizații nu au fost emise, inclusiv de instalare a gardului”, a declarat Natalia Ixari.