Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Voronin: „PSRM şi PD mereu…

Voronin: „PSRM şi PD mereu au lucrat împotriva Maiei Sandu”

Fostul preşedinte al R. Moldova, Vladimir Voronin, susţine că democraţii şi socialiştii au lucrat mereu împotriva Guvernului Sandu. Acesta mai spune că atât PSRM cât şi PD ar fi fost implicați în scheme și nu puteau renunța la ele peste noapte. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Puterea a Patra”, de la N4.

Liderul comuniştilor a declarat că din primele zile, atunci când s-a creat coaliția dintre PSRM și blocul ACUM, liderii formaţiunilor au ascultat de recomandările ambasadorilor acreditați la Chișinău, creând coaliția de guvernare.

Voronin susţine că în tot acest timp socialiștii și-au continuat pe ascuns relațiile de colaborare cu democrații.

„Ei au tăcut și au făcut ce le-a spus lor Moscova, ce le-au spus ceilalți ambasadori și reprezentanți, dar ei au rămas pe poziţiile şi schemele lor pe care nu au vrut să le distrugă pentru că acolo sunt milioane, acolo sunt bani, interese”, a susţinut Voronin

Despre Maia Sandu, Voronin a spus că o apreciază şi vede în ea o persoană cinstită, „spre deosebire de toţi bandiţii care au înconjurat-o”.

„Doamna asta s-a străduit să facă ceva”, a spus Voronin.

Fostul președinte al R. Moldova, Vladimir Voronin,mai susține că înainte ca să voteze pentru demiterea Guvernului condus de Maia Sandu, iar ulterior pentru învestirea noului Cabinet de miniștri în frunte cu Ion Chicu, democrații au avut mai multe înțelegeri cu socialiștii, printre care și selectarea unui candidat pentru funcția de Procuror General.