• Viitorii membri ai CSM au case de milioane şi dosare pierdute la CtEDO

    Viitorii membri ai CSM au case de milioane şi dosare pierdute la CtEDO
    vizualizări
    05 septembrie 2013 | 14:29

    437-colaj-csmAdunarea Generală a Judecătorilor va decide, pe 18 octombrie, cine sunt cei 6 judecători care vor obţine un fotoliu de membru permanent şi supleant în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). ZdG a aflat detalii din culisele alegerilor preconizate pentru 18 octombrie 2013, privind judecătorii care vor fi aleşi în noua componenţă a CSM. Printre aceştia se numără Nichifor Corochii, actualul şef al CSM, Ion Druţă, preşedintele Judecătoriei Botanica, Grigore Şişcanu, preşedintele Judecătoriei Nisporeni, Anatolie Ţurcan, membru CSM, Tatiana Răducanu, judecătoare CSJ, şi Dina Rotarciuc, membră CSM. Toţi aceştia deţin case de milioane, iar numele unora dintre ei figurează în lista dosarelor pe care R. Moldova le-a pierdut la CtEDO.

    Potrivit Legii cu privire la CSM, Consiliul este format din 12 membri, dintre care trei sunt numiţi din oficiu – preşedintele Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), ministrul Justiţiei şi procurorul general. Alţii trei membri sunt numiţi de Parlament şi se aleg din rândul profesorilor de drept titulari, cu votul majorităţii deputaţilor, la propunerea a cel puţin 20 de deputaţi în Parlament. Precizăm că membrii CSM din rândul profesorilor nu pot fi aleşi pentru 2 mandate consecutive. Iar ceilalţi 6 membri ai CSM sunt aleşi din rândul judecătorilor, prin vot secret, de către Adunarea Generală a Judecătorilor.

    Prin Hotărârea din 9 iulie 2013, CSM a dispus convocarea la 18 octombrie 2013 a Adunării Generale a Judecătorilor. Una dintre chestiunile principale din agenda şedinţei este alegerea membrilor permanenţi şi supleanţi ai CSM. Tot pe 9 iulie curent, CSM a dat start concursului pentru ocuparea funcţiilor de membru al CSM, iar până la termenul limită din 23 august curent şi-au depus candidaturile 13 judecători. Printre aceştia se numără: 4 actuali membri CSM – Nichifor Corochii, Dina Rotarciuc, Dumitru Visternicean şi Anatolie Ţurcan. 4 judecători de la Judecătoria Botanica – Ion Druţă, Gheorghe Balan, Viorica Puica şi Maria Ghervas. 2 judecători CA Chişinău – Anatolie Minciună şi Liliana Catan. Şi câte un judecător de la CA Bălţi – Vera Toma, Judecătoria Nisporeni – Grigore Şişcanu, CSJ – Tatiana Răducanu.

    Viitoarea componenţă a CSM

    Potrivit unor surse judecătoreşti, domeniul justiţiei din R. Moldova este controlat de trei mari grupuri de judecători, în spatele cărora se află preşedintele Nicolae Timofti, Mihai Poalelungi, preşedintele CSJ, şi Ion Muruianu, ex-preşedinte CSJ, actualemente judecător la CA Chişinău.
    Din informaţii obţinute din culisele Adunării Generale a Judecătorilor în calitatea de membri ai CSM pentru următorul mandat vor fi aleşi: Nichifor Corochii, actualul şef al CSM, Ion Druţă, preşedintele Judecătoriei Botanica, Grigore Şişcanu, preşedintele Judecătoriei Nisporeni, Anatolie Ţurcan, membru CSM, Tatiana Răducanu, judecătoare la CSJ, şi Dina Rotarciuc, membră CSM.

    Ion Druţă este preşedintele Judecătoriei Botanica. ZdG a scris că magistratul şi-a construit o vilă de lux cu două etaje şi mansardă în cartierul de elită Malina Mică, estimată de agenţii imobiliari la 4 milioane de lei. Magistratul a obţinut terenul printr-o decizie controversată a Primăriei Chişinău. Ulterior, pentru a nu fi vizat direct într-un inevitabil scandal, judecătorul a înscris imobilul pe o rudă care avea afaceri comune cu soţia şi cu soacra sa. De altfel, în preajma casei familiei Druţă este instalată o barieră auto şi, potrivit Primăriei, preşedintele Judecătoriei Botanica ar fi acaparat ilegal un teren aferent casei.

    Prezenţa Ministrului Justiţiei şi a Procurorului General în CSM şi, în special, posibilitatea acestora, decurgând de aici, de a iniţia o procedură disciplinară sunt inadecvate. Apar îngrijorări cu privire atât la ingerinţele efective, cât şi la aparenţa unor imixtiuni în independenţa judiciară a acestor instituţii executive. Ca o chestiune de prioritate, trebuie avută în vedere, în cadrul limitărilor impuse de Constituţie sau prin modificarea Constituţiei, dacă este posibil, anularea calităţii de membri de drept ai CSM pentru Ministrul Justiţiei şi Procurorul General.

    Extras din Raportul «Reformarea sistemului judiciar din R. Moldova: perspective şi provocări», elaborat de Comisia Internaţională a Juriştilor

    Nichifor Corochii este şeful CSM şi judecător la Judecătoria Edineţ. Potrivit Declaraţiei cu privire la venituri şi proprietăţi pe anul 2012, şeful CSM deţine o casă de milioane la. Edineţ, cu suprafaţa de 280 m2 şi o altă locuinţă, de 101 m2, obţinută prin contract de donaţie în 2002, situată tot la Edineţ. Corochii a mai declarat că deţine un teren intravilan şi un automobil Suzuki.

    Case de milioane şi averi nedeclarate

    Grigore Şişcanu este preşedintele Judecătoriei Nisporeni. El este proprietarul unei case de locuit din s. Măcăreşti, Ungheni, a două apartamente la Nisporeni, unul fiind situat pe str. Suveranităţii şi altul pe str. Marii Adunări Naţionale. Pe numele familiei Şişcanu mai sunt înscrise două terenuri extravilane la Durleşti şi un automobil VAZ 21213. Fiica sa, Irina Pacernin, împreună cu ginerele său, Constantin Pacernin, deţin Societatea Comercială “XERES” SRL, cu sediul la Nisporeni. Judecătorul Şişcanu “a uitat” să declare cele două automobile de model Nissan Patrol şi Mercedes C 200, pe care le deţinte prin mandat.

    Dina Rotarciuc e judecătoare la CA Chişinău şi membră a CSM. În Declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi pe anul 2012, magistrata a declarat că deţine doar un teren şi un automobil. La rubrica bunuri imobile, Rotarciuc a menţionat că nu deţine nici apartament şi nici casă. Potrivit unor surse din domeniul justiţiei, Rotarciuc este proprietara unei case de locuit la Ialoveni şi a unui apartament de pe str. Sarmizegetusa, din Chişinău. Numele magistratei Dina Rotarciuc mai figurează în 5 cauze pe care R. Moldova le-a pierdut la CtEDO. De asemenea, şi numele judecătorului Dumitru Visternicean figurează în 11 cauze pe care R. Moldova le-a pierdut la CtEDO, iar magistratul luptă în continuare pentru a-şi păstra funcţia de membru al CSM.

    Răducanu deţine o casă de 5 milioane de lei

    Tatiana Răducanu este judecătoare la CSJ. Magistrata deţine o casă în Chişinău, estimată de experţii imobiliari la 5 milioane de lei, un apartament şi un automobil Toyota. Tatiana Răducanu mai are un depozit de 30 mii de euro şi altul de 1 mie USD.

    Anatol Ţurcan este judecător la CA Chişinău şi membru CSM. Magistratul a declarat că deţine o casă de milioane la Stăuceni, o grădină şi un teren aferent casei. Acesta conduce un automobil BMW 525, fabricat în 2003.

    Precizăm că, pe pagina web a CSM, încă nu au fost publicate CV-urile şi programele de activitate ale candidaţilor din motiv că unul dintre judecătorii candidaţi n-a reuşit să-şi redacteze lucrarea.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Manifestații anti-rasism în întreaga lume, în sprijinul protestelor din SUA, după moartea afro-americanului George Floyd

    Mii de oameni din întreaga lume, de la Sydney la Londra, au sfidat pandemia sâmbătă, 6 iunie, pentru a pune capăt rasismului şi brutalităţii poliţiei, o revoltă mondială fără precedent, declanşată de moartea af…
    Manifestații anti-rasism în întreaga lume, în sprijinul protestelor din SUA, după moartea afro-americanului George Floyd

    India devine una dintre cele mai afectate țări de pandemia de coronavirus, după un număr record de infectări într-o singură zi

    India a raportat un număr record de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus – peste 9.800 de infectări în ultimele 24 de ore. India a depășit Italia la numărul de infectări și a urcat pe locul 6 în cl…
    India devine una dintre cele mai afectate țări de pandemia de coronavirus, după un număr record de infectări într-o singură zi

    Încă un caz de coronavirus a fost confirmat în Parlamentul R. Moldova

    Arina Spătaru, deputata Platformei Demnitate și Adevăr, a fost testată pozitiv la noul tip de coronavirus. Despre asta a anunțat chiar deputata într-o intervenție live pe pagina sa de Facebook. „Timp de do…
    Încă un caz de coronavirus a fost confirmat în Parlamentul R. Moldova

    Premierul Canadei a îngenunchiat alături de protestatarii din Ottawa pentru a denunța rasismul în urma morții lui George Floyd în SUA

    Premierul canadian Justin Trudeau s-a alăturat vineri, 5 iunie, miilor de protestatari din Ottawa pentru a denunţa rasismul şi violenţa poliţiei în urma morţii lui George Floyd în SUA, aşezându-se în genunchi a…
    Premierul Canadei a îngenunchiat alături de protestatarii din Ottawa pentru a denunța rasismul în urma morții lui George Floyd în SUA

    R. Moldova înregistrează o creștere alarmantă a numărului de cazuri noi de infectare cu COVID-19. Care este situația în România și în Ucraina

    Autoritățile Moldovei consideră că prin măsurile dure de carantină, au reușit să țină sub control epidemia de coronavirus, însă după ultimele date statistice privind numărul cazurilor noi de infectări cu noul t…
    R. Moldova înregistrează o creștere alarmantă a numărului de cazuri noi de infectare cu COVID-19. Care este situația în România și în Ucraina

    COVID-19: Încă trei decese, anunțate de autorități

    Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) informează despre înregistrarea a încă trei decese provocate de COVID-19. Astfel, în R. Moldova, bilanțul deceselor ajunge la 331c de cazuri. Potrivit…
    COVID-19: Încă trei decese, anunțate de autorități