Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   VIDEO/ Invitații după invitații. PSRM…

VIDEO Invitații după invitații. PSRM cheamă Blocul ACUM la discuții pentru formarea majorității parlamentare

Foto: privesc.eu

Partidul Socialiștilor invită reprezentanții Blocului ACUM la discuții cu privire la formarea majorității parlamentare, constituirea coaliției de guvernare și investirea unui nou guvern. Declarația a fost făcută de deputatul Ion Ceban după ce PSRM a înaintat mai multe condiții care ar trebui să stea la baza negocierilor.

„Pentru pregătirea poziției finale pentru ședința Consiliului Republican al PSRM din 12 aprilie, invităm reprezentanții formațiunilor constituente pentru joi 11 aprilie, începând cu ora 11, în incinta sălii nr. 508 din anexa Parlamentului pentru a discuta formarea majorității parlamentare”, a declarat Ion Ceban în cadrul unui briefing de presă.

PSRM i-a delegat pe Ion Ceban, Vlad Batrâncea și Zinaida Greceanîi să participe la negocierile cu Blocul ACUM.

Invitația socialiștilor vine după ce aceștia au făcut publică poziția partidului cu privire la elementele de bază pentru inițierea dialogului privind crearea unei majorități parlamentare. Astfel, PSRM insistă ca lor să le revină funcția de speaker și două ministere, precum și câteva aspecte care vor sta la baza agendei noii guvernări:

  • anularea legii prin care banii furați din sistemul bancar au fost transformați în datorite de stat;
  • crearea unei comisii pentru investigarea fraudei bancare și tragerea la răspundere a celor vinovați;
  • revenirea la împuternicirile Președintelui Republicii Moldova care au fost în vigoare la data de 1 octombrie 2016, în special, în ceea ce ține de securitatea statului (revenirea SIS în subordinea administrației prezidențiale);
  • anularea legii anti-propagandă;
  • conferirea limbii ruse a statului de limbă de comunicare interetnică;
  • neaderarea la NATO;
  • asigurarea statalității R. Moldova;
  • adoptarea pachetului de legi cu privire la statutul UTA Găgăuzia;
  • etc.

Dodon explică de ce socialiștii vor insista ca Greceanîi să ocupe funcția de speaker

Foto: privesc.eu