[sondaj] Statul: bun la luat și rău la dat

După ce au protestat, în două rânduri, pe traseele principale ale republicii (27 martie şi 15 aprilie 2015), asociaţiile de fermieri din toate zonele republicii au avertizat conducerea statului că vor iniţia o nouă, mult mai masivă, acţiune de protest pe 27 mai, cu blocarea tuturor drumurilor de acces spre Chişinău. Protestatarii cer guvernării să respecte drepturile şi interesele producătorilor agricoli.

Ce vor ţăranii?

Cristina, casnică

Ţăranul vrea să fie şi el auzit şi înţeles, iar dacă a ajuns să iasă la proteste, înseamnă că l-a ajuns cuţitul la os. E imposibil să mai rezişti, mergeţi la sat să vedeţi câte pământuri stau pârloagă. Un hectar de pământ, ca să-l ari, se ridică la 2000 de lei, dar în unele părţi şi până la 4000 de lei – numai aratul, dar mai trebuie şi cultivat, şi semânat, şi prăşit, şi recoltat. Şi când dai să vinzi – 1 leu şi 80 de bănuţi kilogramul de grâu. Lumea care are pe unde pleca, leapădă şi casă, şi pământ şi pleacă. Niciun ajutor de nicăieri. Statul pentru ţăran e ca o mamă vitregă: îi bun de luat, nu şi de dat. Dar la alegeri promit de toate, numai că trec alegerile şi ei uită de noi şi îşi caută de buzunarele lor. Hoţie mai mare ca acum nu s-a văzut.

Sergiu, agricultor

Ţăranii se descurcă tot mai greu. Preţurile toate cresc – şi la motorină, şi la îngrăşăminte, şi la seminţe, cresc taxele, impozitele, lumina, gazul şi numai munca ţăranului nu costă nimic. Când e vorba să cumpărăm ceva, statul ne pune cele mai mari preţuri, dar când e vorba să vindem te miri ce, din ceea ce creştem – dau preţuri de nimic. Bătaie de joc. Ce vor ţăranii? Ţăranii s-au săturat să umble cu mâna întinsă. Ei vor să li se dea ceea ce li se promite la alegeri: şi motorină ieftină, şi credite cu procent mic, şi subvenţii, şi pieţe de desfacere, şi multe altele. Dar nu se vede nimic. Cât mai poate răbda ţăranul?

Lilia, agricultor

La televizor toţi promit că ne duc în Europa, dar în afară de promisiuni nu vedem nimic. Şi nici nu o să vedem degrabă, pentru că ei se tem de Europa ca dracul de tămâie. În Europa legea-i lege, nu ca la noi… Lor le trebuie Europa de formă, atât cât dă Europa fonduri, care se pierd tot prin buzunarele lor. Păcat că cei care dau banii nu controlează ce se face cu ei, că atunci poate ar ajunge şi pentru sat, şi pentru agricultură, nu numai pentru cei cu pământuri mari. Să dea Europa, prin băncile ei, nişte credite la procent mic pentru tot ţăranul, care vrea să facă agricultură. De când se vorbeşte despre o Bancă Ţărănească… Şi unde-i?

Anatolie, agricultor

Viaţa se scumpeşte de la o zi la alta, dar marfa ţăranului cum era ieftină, aşa şi rămâne. În primul rând, nu ai unde o vinde. Intraţi în piaţă. E plină de târgoveţi. Loc în piaţă pentru noi nu-i, dar marfa pe care o iau târgoveţii de la ţăran e de 2-3 ori mai scumpă. Speculă. Şi ei stau în piaţă, da’ noi pe marginea drumului. Asta-i una. Doi: pieţele noastre sunt pline de marfă adusă. Cei de la putere nu au interesul să dezvolte agricultura în Moldova, interesul lor e să aducă cât mai multă marfă ieftină şi proastă din afară şi să-şi bată buzunarele. Grijă pentru ţăran – zero. Iată de ce a ajuns lumea să lase câmpurile şi să iasă la drumul mare. Toţi recunosc că suntem o republică agrară, dar o politică agrară nu există în R. Moldova. Ministerul Agriculturii e de formă.

Vasile, pensionar

De ţăran nu-şi bate capul azi nimeni. De parcă nici n-am exista. Ne-au dat pământ şi şi-au luat de-o grijă. În Europa există fonduri pentru agricultură, la noi – nimic, dar chiar şi cele care vin din străinătate nu ajung prin sate, iar dacă şi ajung, atunci pe mâna celor cu relaţii prin parlament, guvern, pe la Ministerul Agriculturii. Mafie şi aici, ca peste tot. Să vedeţi ce livezi şi vii la strună au din fondurile europenilor alde Voronin, Lupu şi ceilalţi şefi de partide. Asta-i treaba. Ce-i rămâne ţăranului să facă? Să moară de foame, ori să iasă la drum? În R. Moldova singurii producători care au mai rămas sunt ţăranii. Şi statul dă şi în ei cu piciorul. Iată şi răspunsul la întrebarea „Ce vor ţăranii?”. Ei nu mai vor să fie nişte şerbi. Ei vor să fie auziţi şi respectaţi.