Principală  —  IMPORTANTE   —   „Într-un tufiș cu spini am…

„Într-un tufiș cu spini am găsit bebelușul, fără nicio basma, gol-goluț. Bebelușul s-a luptat tare mult pentru viața lui”. Mărturii și detalii despre nou-născutul abandonat într-o plantație de viță-de-vie din raionul Nisporeni

Un nou-născut a fost găsit abandonat pe un câmp din satul Cristești, raionul Nisporeni. Descoperirea a fost făcută luni, 6 iulie, de către o femeie și un bărbat care venise acolo să lucreze la plantația de vița-de-vie. Oamenii legii au fost sesizați în jurul orei 18:00.

Copilul a fost găsit după ore întregi în care acesta a stat pe pâmânt, printre spini, dar și sub bătaia directă a razelor solare. Bărbatul care l-a găsit este chiar secretarul Consiliului local al satului Cristești, raionul Nisporeni, Vasile Dumanschi. Acesta a relatat pentru Ziarul de Gardă experiența pe care a trăit-o, dar și emoțiile prin care a trecut.

„Întâmplarea a avut loc pe data de 6 iulie în jurul orei 18.00. Împreună cu soția avem o plantație de viță-de-vie în regiunea respectivă și am decis să mergem să lucrăm la ea. La un moment dat soția îmi zice că aude un plânset de copil. Ulterior l-am auzit și eu. Plânsul se auzea periodic, dura câte o secundă, două, apoi era liniște. Am înțeles că este vorba de un copil. Inițial noi credeam că prin apropiere este o mamă cu copilul său, care-l lăsa singur cât lucra în vie. Apoi, am decis noi să mergem după sunetul pe care-l auzeam. În apropiere este o pășune unde cresc mai mulți copaci și tufișe”, povestește bărbatul.

Într-un tufiș cu spini am găsit bebelușul, fără nicio basma, gol-goluț. Bebelușul s-a luptat tare mult pentru viața lui”

„Când ne-am apropiat, la vreo doi metri de drum, într-un tufiș am găsit bebelușul, în jur erau spini, fără nicio basma, gol-goluț. Imediat m-am urcat în mașină, am mers în sat și am sunat la 112. Am mers la sora medicală din sat, iar dumneaei a decis să ia cu noi și o femeie care născuse recent pentru a hrăni bebelușul. Am mers toți înapoi la bebeluș. Eu nu înțeleg cum el a ajuns acolo, e totul numai spini. Am tăiat crengile cu foarfeca de vie pe care o aveam la îndemână. Sora medicală l-a scos din tufiș, iar soția mea i-a dat basmaua pe care o avea cu ea. Chiar atunci copilul a fost și alăptat de proaspăta mămică care a mers cu noi. Între timp a venit salvarea și ambulanța. Medicii i-au tăiat cordonul și i-au oferit ajutorul necesar. În toată această perioadă îmi făceam griji pentru bebeluș, fiindcă nu știam de cât timp era lăsat. Bebelușul s-a luptat tare mult pentru viața lui.

Mai târziu am aflat că mama îl născuse pe la ora 12.00 ziua, iar noi l-am găsit abia seara, pe la ora 18.00. Eu chiar cred că este o minune. Eu cred că el o simțit că noi suntem în apropiere de el, de acest motiv el țipa așa tare. El scâncea periodic, de parcă își lua putere pentru încă câteva țipete până ajunge noi la el.

În acea zi încă eram la îndoială dacă să mergem pe câmp sau nu. Totuși bine că am fost. Cred că Dumnezeu așa a dorit ca noi să salvăm acel bebeluș. E un copil puternic. A luptat pentru viața lui, așa slăbit și flămând cum era”, relatează Vasile Dumanschi.

Bărbatul ne-a spus că Poliția a găsit-o pe mama copilului chiar în satul Cristești, în aceeași zi. 

S-a pornit spre casă, dar a mers vreo 30 de metri și a născut pe deal

Potrivit Poliției, mama copilului este o tânără de 31 de ani, din satul Chetroșeni, raionul Hîncești. Aceasta a comunicat oamenilor legii că, în timp ce se afla în câmp „cu ziua” a simțit dureri abdominale. S-a pornit spre casă, dar a mers vreo 30 de metri și a născut pe deal. Din lipsa resurselor financiare și de teama că nu va avea cu ce să îl crească a abandonat micuțul în vița-de-vie. Femeia mai are la întreținere 4 copii minori.

Totodată, copilul a fost dus inițial la Spitalul Raional din Nisporeni apoi a fost transferat la Institutul Mamei şi Copilului din Chișinău. Mama copilului a fost și ea transportată la Spitalul Raional din Nisporeni.

Potrivit ofițerei de presă a Inspectoratului General de Poliție, Diana Fetco, nou-născutul a fost transportat la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău la terapie intensivă. 

„Copilul a fost născut prematur, greutatea este mică. Mama a insistat să fie și ea internată din cauza că a avut pierderi de sânge și se simțea slăbită. Urmează să fie deschis un proces pentru lăsare în primejdie. Până a fi luată o decizie, mama urmează a fi audiată. Aceasta trebuie să treacă mai întâi analiza psihiatrică, șocul postnatal. Astăzi dimineața, mama spunea că regretă faptele și că își vrea copilul acasă”, ne-a comunicat ofițera de presă a Inspectoratului General de Poliție, Diana Fetco.

Bebelușul are două kilograme. Investigațiile nu au arătat că suferă de oarecare patologii”

Contactat de Ziarul de Gardă, purtătorul de cuvânt al Institutul Mamei și Copilul, Maxim Cazacu, a declarat că la moment starea de sănătate a copilului este satisfăcătoare. 

„Bebelușul are două kilograme. La moment acesta este doar hrănit. Investigațiile nu au arătat că suferă de oarecare patologii. El va rămâne la noi pentru îngrijiri încă câteva zile. Ulterior, o să vedem cu serviciile de asistență socială din teritoriu ce se va întâmpla mai departe.”

Mama copilului ar putea fi lipsită de drepturile părinteşti

Mama copilului ar putea fi lipsită de drepturile părinteşti. Aceeaşi soartă ar putea să o aibă şi soţul ei. Primarul satului Mireşti, raionul Hânceşti, Victor Sinogaci, unde locuieşte femeia a declarat pentru Ziarul de Gardă că familia era la evidenţa asistentului social şi beneficia anual de mai multe compensaţii.

„Este un caz foarte tragic pentru toți. Nu înțelegem de ce s-a ajuns la un așa gest. Familia a fost și este la evidența Administrației Publice Locale, a asistentului social. Este o familie social vulnerabilă care are patru copilași. Trei dintre copii sunt la școală și unul e la grăiniță.

Copii au fost scutiți la școală de mai multe cheltuieli. Familia a primit ajutor permanent și i-a fost acordat sprijin material. I-am cumpărat mobilier, masă pentru copii, haine, toate cele necesare. Orice pachet social care ajungea în Primărie le acordam și lor. Nu este o familie grijulie
„, relatează primarul.

Soţul femeii nu ar fi știut că femeia urma să aducă pe lume un copil

Potrivit primarul satului Mirești, niciun vecin de-al familiei nu ştia că femeia de 31 de ani era însărcinată. Aceasta nu a fost monitorizată de medicul de familie şi nici măcar soţul ei nu ar fi știut că femeia urma să aducă pe lume un copil. 

„Noi ieri am convocat în regim de urgență Comisia multidisciplinară. Ne-am deplasat toți la fața locului. Am discutat cu soțul, cu buneii, cu copii. Soțul ne-a spus că nu știut că soția sa este însărcinată. Noi am rămas frapați. Vecinii ne-au comunicat la fel că nu cunosc nimic. La evidența medicilor de familie nu era. Comisia disciplinară a făcut demers la Comisia raională pentru a lua copiii și ai duce într-o centru de plasament. Vom trimite o cerere și către instanța de judecată să fie luată o decizie în acest sens, dacă vor fi deposedați de drepturile părintești. Am primit recent informația că mama copilului se află deja acasă„.

Primarul ne-a comunicat că ambii părinții nu sunt angajați în câmpul muncii. Aceștia însă lucrează pe câmp la proprietarul unei plantații de viță-de-vie. Acesta ne-a mai spus că prin sat se discută că tatăl copiilor ar suferi de ciroză hepatică. Totodată, primarul susține că ambii părinți fac abuz de consum de alcool.

În martie curent, Ziarul de Gardă a publicat un articol despre mamele care recurg la astfel de gesturi sau chiar mai rele – la uciderea pruncilor. Atunci Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale afirma că nu deține date despre pruncucidere și lăsarea în primejdie a nou-născuților soldată cu deces și nici nu are un mecanism specific de intervenție în astfel de cazuri. Între timp, autoritățile locale din localitățile în care s-au întâmplat tragediile semnalează că, de fapt, acestea denotă despre grave probleme ale societății.

Iar probleme există, chiar dacă, potrivit statisticilor, în ultimii cinci ani au existat zece cazuri de pruncucidere și zece cazuri de abandon al copiilor în situații de primejdie.