Președintele Curții de Conturi explică pe blogul său de ce nu și-a declarat casa de lux și spune că a construit-o acum 20 de ani
Noul președinte al Curții de Conturi, Veaceslav Untilă vine cu o reacție pe blogul său după ce ZdG a scris astăzi despre casa de lux în care locuiește și pe care nu o indică în declarația de avere, dar și despre firmele pe care le deține personal sau care au fost fondate de fiicele sale când abia împlineau majoratul. Deși în decurs de trei zile, reporterii ZdG au încercat să discute cu Untilă la acest subiect, președintele CCRM nu a răspuns la apeluri. Nici după ce am transmis întrebările serviciului de presă al instituției, acesta nu a dorit să discute cu ZdG, invocând că „preferă un pic mai târziu să înceapă comunicarea cu presa”.
Untilă spune că nu a menționat în declarația de avere imobilul de lux în care locuieștie, deoarece l-a făcut cadou fiicei când aceasta a împlinit majoratul, cu condiția că împreună cu soția vor locui în ea cât vor fi în viață. Acesta spune că nu a ascuns niciodată faptul că el a construit imobilul și că locuiește acolo, dar că nu a avut „dreptul legal” de a o declara, pentru că în acte figurează numele fiicei. Precizăm aici că imobilul a fost donat de președintele CCRM fiicei sale, însă în documentele de la Cadastru nu există informații despre existența unui contract prin care acesta să locuiască în el „cât vor fi în viață”.
„Referitor la casa în care locuiesc. Am început construcţia acestei case în 1987, la propunerea conducerii subdiviziunii Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul căreia activam atunci. Ba mai mult, am primit şi un ajutor financiar din partea MAI. Construcţia a durat în jur de nouă ani şi abia după aceasta a fost dată în exploatare şi am trecut cu traiul în casa respectivă. Apropo, în această perioadă, pentru a putea finisa construcţia casei, am contractat un credit bancar în sumă de 20 de mii de ruble sovietice, ceea ce era o sumă enormă la acele timpuri. La atingerea vârstei majoratului de către fiica mea, împreună cu soţia, am decis să-i facem cadou casa, cu condiţia că vom locui în ea atâta timp cât vom fi viaţă. Niciodată nu am ascuns că este casa construită de mine, că locuiesc în ea, dar nu se regăseşte în declaraţia mea de proprietate pentru că nu eu sunt proprietarul oficial şi, conform instrucţiunii modului de declarare a veniturilor şi proprietăţilor, nu am dreptul legal de a o declara”, spune Untilă. Precizăm că imobilul în care locuiește Veaceslav Untilă a fost recent renovat capital, iar imaginile demostrează că acesta nu a fost ridicat, în stilul în care arată acum, în urmă cu 20 de ani.
„Referitor la treimea de imobil declarată de mine, e vorba de o încăpere de 34 de metri pătraţi, în care a locuit soacra şi care i-a revenit soţiei mele cu titlu de moştenire. Conform legislaţiei, sunt obligat să declar acest imobil, lucru pe care l-am şi făcut. În celelalte două apartamente ce figurează în declaraţia mea de proprietate, locuiesc fiicele mele cu familiile lor. Ambele apartamente au fost achiziţionate legal, din surse declarate de mine la etapele respective în mod transparent şi corect ”, menționează acesta.
Acestea fiind spuse despre proprietăţile mele, cred că v-aţi convins că nu există nicio ilegalitate, nicio escrocherie sau eschivare de la obligaţiunile legale ce-mi revin. Sunt proprietăţi dobândite cinstit, pe care nu le-am ascuns niciodată şi regret că acum se încearcă inducerea în eroare a oamenilor prin interpretări eronate. Tot timpul am fost corect şi deschis în relaţia cu presa şi fac apel şi de această dată la corectitudine. Referitor la afacerile mele. Odată cu venirea comuniştilor la putere în 2001, am fost înlăturat din organele afacerilor interne, unde muncisem circa 25 de ani. Eram o persoană incomodă pentru comunişti. M-am lansat în afaceri, dorind să-mi întreţin astfel familia. Niciodată nu am ascuns afacerile mele şi veniturile obţinute din ele, declarându-le onest, aşa cum prevede legislaţia. Regret că acum se fac unele apropouri şi se lasă spaţii de interpretări, care-mi pot leza imaginea. Şi mai mult regret că se încearcă invocarea în acest context a numelor membrilor familiei mele, a copiilor, care nu au de a face cu activităţile mele politice sau de demnitar de stat. Ei îşi au viaţa lor şi orice paralelă care se face în acest context e total nepotrivită. Sunt cetăţeni ai acestei ţări, care trebuie să beneficieze plenar de toate drepturile cetăţeneşti, inclusiv de cele ce ţin de viaţa privată, protecţia datelor cu caracter personal etc. Cu această ocazie, sugerez instituţiilor media şi jurnaliştilor interesaţi de activităţile mele să facă o delimitare strictă între mine, demnitarul de stat, Veaceslav Untilă, de viaţa şi activităţile căruia au tot dreptul să se intereseze oamenii, şi familia mea, membrii căreia trebuie trataţi cu corectitudine, respectându-se drepturile lor fundamentale”, mai spune Untilă.
„Exact aceeaşi situaţie e şi în cazul altor insinuări şi interpretări apărute în contextul investigaţiei ZDG, la care chiar nu merită să mă opresc. Ceea ce vreau să spun în încheiere este că tot timpul am dat dovadă de corectitudine, deschidere în relaţia cu presa şi cu publicul larg, cu organele abilitate ale statului şi cred că pentru aceasta am meritat cel puţin dreptul de a fi tratat corespunzător. Rămân deschis şi în continuare pentru oricine se interesează de viaţa şi activităţile mele şi fac apel încă o dată la corectitudine şi bun simţ”, conchide funcționarul.
În context, menționăm că datele cadastrale arată că, în perimetrul străzilor V. Cheltuială și Cireșilor, familia Untilă deține două imobile: unul cu o suprafață de 125,9 m.p.și altul cu o suprafață oficială de 163 m.p. 1/3 din casa de pe str. Cireșilor, una bătrânească, pe care o regăsim în declarația de avere a lui Veaceslav Untilă, de 163 m.p., este înregistrată pe numele soției președintelui CCRM, Alexandra. Aceasta a intrat în posesia ei în 1998, în urma unui contract de donație. Celelalte 2/3 din imobil aparțin altor doi cetățeni, aparent, fără legături cu șeful CCRM.
Imobilul vecin, care are, oficial, doar 125,9 m.p., de pe str. V. Cheltuială, acolo unde locuiesc Veaceslav Untilă și soția sa, este înregistrat pe numele Tatianei Untilă-Spătari, una dintre fiicele ex-deputatului, și nu se regăsește în niciuna din ultimele sale declarații de avere. Casa de milioane, una cu trei niveluri, renovată recent, pe care am filmat-o cu o dronă, a aparținut, între 1995 și 1999, lui Veaceslav Untilă, după care a fost donată fiicei sale, Tatiana, care avea atunci doar 18 ani. Pe lângă cele două case, familia Untilă este proprietara a două apartamente, unul cu o suprafață de 60 m.p., aflat pe str. Grenoble, procurat în 2011, și altul de 72,5 m.p. de pe str. Drumul Viilor, obținut în 1999.
Totodată, deși l-am apelat insistent timp de 3 zile și i-am transmis prin intermediul serviciului de presă întrebările, Veaceslav Untilă a refuzat să ne răspundă de ce nu a declarat imobilul de lux de pe str. Cheltuială unde locuiește în prezent, care în acte aparține fiicei, și ale cui sunt, de fapt, firmele fondate de cele două fiice când abia împlineau majoratul. Șefa serviciului de presă a institutiei de audit, Violeta Balan, ne-a spus că „dl Untilă nu face comentarii pe tematica dată, deoarece declarația de avere și interese este publică și a fost verificată”, iar legislația nu a fost încălcată: „în declarația de avere se include averea persoanei care face declarația, a soției, a copiilor minori sau oricărei persoane aflate la întreținere”. Aceasta a motivat că noul șef CCRM este foarte ocupat și „preferă un pic mai târziu să înceapă comunicarea cu presa”.
Textul integral îl vedeți aici: (DOC, VIDEO) Curtea de Conturi: Avere, istorie și (in)eficiență