Principală  —  IMPORTANTE   —   Vitalie Dragancea explică motivul demisionării:…

Vitalie Dragancea explică motivul demisionării: „Am obosit. Cred că este bine să fac un pas în spate”

Vitalie Dragancea motivează că și-a depus cererea de demisie din funcția de consilier al prim-ministrului Ion Chicu precum că a obosit și crede că o altă persoană în această funcție își „va face treaba mai bine”.

Am obosit. Iar atunci când obosești nu faci treaba bine. Cred că este bine ca să fac un pas în spate ca cineva cu energie nouă să vină și să facă treaba bine. Este o decizie personală”, a declarat Vitalie Dragancea pentru Ziarul de Gardă.

Fiind întrebat cu ce se va ocupa în continuare, Dragancea ne-a comunicat că, deocamdată, nu este decis.

Imaginați-vă că ați alergat 30 de km, iar primul lucru pe care-l faci atunci când te oprești – îți tragi sufletul. Cred că aceasta am să fac acum, am să respir. Evident, respirând, o să mă gândesc care ar fi următoarea etapă”, a mai adăugat Dragancea.

Cererea de demisie a lui Vitalie Dragancea a fost deja aprobată și semnată.