Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   (foto/video) Funcționari de stat, membri…

(foto/video) Funcționari de stat, membri PDM, strâng gunoiul din fața Parlamentului după mitingul la care spun că nu au nicio atribuție

În timp de purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vitalie Gamurari afirmă că formațiunea politică nu s-a implicat în niciun fel la organizarea și desfășurarea mitingului de susțiere a sistemului mixt de vot, la care oamenii au fost aduși cu transport organizat, la 20 iulie, în perimetrul Parlamentului au fost filmați mai mulți membri activi ai PDM care, după ce a luat sfârșit manifestația, au strâns gunoiul și sticlele de apă care au rămas în urmă. Persoanele au refuzat să se prezinte, declarând ironic că sunt voluntari. Unii dintre „voluntari” s-au dovedit a fi angajați ai statului care, din contul orelor de muncă, nu doar că au făcut ordine după finalizarea mitingului, dar au și organizat participarea cetățenilor din raioane la acțiunea publică, care s-a prezentat a fi una apolitică.

Votarea în Parlament a proiectului de lege privind schimbarea sistemului electoral a adus în fața instituției de stat, la 20 iulie, mai mulți protestatari.

La o acțiune de protest împotriva introducerii sistemului mixt de alegere a deputaților în legislativ au chemat liderii partidelor din opoziția parlamentară și extraparlamentară: PAS, PPDA, PN, PLDM. În dimineața zilei de 20 iulie însă, zeci de microbuze și autobuze din diferite raioane ale țării au adus, organizat, oameni la un miting în favoarea modificării sistemului electoral.

Cele două tabere au fost separate de cordoane de polițiști. În timp ce simpatizanții reformei au avut acces până la scara Parlamentului, acolo unde a fost instalată o scenă, atunci protestatarii au fost ținuți departe de clădire, pe trotuarul bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt.

Interesant este însă că niciun partid politic nu a rezervat și nu a anunțat  autoritățile municipale despre vreo manifestație publică în fața Parlamentului. Pe site-ul Primăriei Chișinău, acest spațiu este rezervat încă din martie curent de către Asociația Obștească „Credință Patriei”, condusă de fostul viceministru al Afacerilor Interne, Ghenadie Cosovan, despre care  ZdG a scris că a colaborat cu Centrul Naţional Anticorupţie în dosarul coruperii deputaţilor.

Evenimentele anunțate pentru 20 iulie de către Asociația condusă de Cosovan se refereau la „promovarea faptelor eroice ale persoanelor căzurte în războiul din 1991” și nu la un miting pentru promovarea compromisului PDM-PSRM. De fapt, spațiul din fața legislativului este rezervat de AO „Credință Patriei” din 29 martie curent până la 31 ianuarie 2018.

Anunțuri privind organizarea unui miting, Asociația nu a publicat pe pagina oficială, iar conducerea acesteia nu a ieșit în conferințe de presă cu îndemnuri pentru cetățeni. La 20 iulie însă, au fost fost surprinse imagini care arată cum oamenii care s-au îndreptat spre Parlament, au coborât din microbuze parcate departe de sediul legislativului.

În fruntea unei coloane care se îndrepta spre Parlament a fost surprins directorul general adjunct al Î.S. „Poșta Moldovei” și unul dintre coordonatorii aparatului central al PDM, Sergiu Batiușca. Reporterii ZdG au încercat să discute cu acesta, dar Batiușca a „fugit” la propriu de reporteri.

Sergiu Batiușca în fruntea coloanei de oameni care se îndreaptă spre sediul Parlamentului pentru a susține schimbarea sistemului electoral

Într-o secvență video se poate observa cum acesta direcționează coloana de oameni spre scena din fața Parlamentului. După finalizarea mitingului, Batiușca a fost surprins, alături de alți membri PDM, adunând sticlele care au rămas în perimetrul instituției de stat. Și de această dată, directorul general ajunct al Poștei Moldovei a evitat să răspundă la întrebări.

Pentru a afla de ce în timpul orelor de muncă directorul general adjunct al Poștei Moldovei nu se află la muncă, dar organizează un miting, am apelat la anticamera funționarului. Secretara ne-a spus că nu poate să comenteze prezența lui Sergiu Batiușca în fața Parlamentului, dar că în dimineața zilei de 20 iulie, acesta a fost la serviciu, după care a plecat la o ședință.

Sergiu Batiușca la cel de-al VIII-lea Congres al PDM, în cadrul căruia Vlad Plahotniuc a fost ales președinte al formațiunii. Foto: facebook.com

Sergiu Batiușca ocupă funcția de director general adjunct al Poștei Moldovei din iulie 2012. Până atunci, acesta a activat drept jurist și specialist principal în instituție.

În 2010, Sergiu Batiușca a încercat să ajungă legiuitor, dar formațiunea din partea căreia a candidat nu a trecut pragul electoral. La alegerile parlamentare din 2010, acesta a figurat drept al 28-lea candidat pentru fotoliul de deputat din partea Partidului „Moldova Unită — Единая Молдова”, formațiune înregistrată încă în 2006 de către Vladimir Țurcan.  În prezent, Vladimir Țurcan este deputat PSRM.

În 2012, Sergiu Batiușca, alături de alți angajați ai Poștei Moldovei, figura deja printre finanțatorii PDM în campania electorală pentru alegerea primarilor în mai multe localități din țară.

În aprilie 2016, un fost angajat al Poștei Moldovei făcea mai multe dezvăluiri publice despre contrabanda cu anabolizante de la Poșta Moldovei. Acesta declara că săp­tămâ­nal, prin inter­me­diul poş­tei, sunt tri­mişi peste hotare zeci de saci cu ana­bo­li­zante, sub­stanţe medi­ca­men­toase inter­zise, folo­site în spe­cial de spor­tivi pen­tru cre­ş­te­rea masei mus­cu­lare şi pen­tru spo­ri­rea per­for­manţe­lor. Drept urmare a scandalului, a fost numită o Comisie parlamentară pentru a investiga implicarea instituțiilor de stat (Poșta Moldovei și Serviciul Vamal) în contrabanda cu anabolizante.

Raportul recomanda organelor responsabile de ocrotire a normelor de drept includerea în efectuarea investigațiilor a experților străini din SUA, Rusia și România, iar Guvernului – eliberarea din funcție pentru neîntreprinderea măsurilor ce se impun în vederea stopării transportărilor ilegale de substanțe interzise prin intermediul Î.S. „Poșta Moldovei” a ministrului Finanțelor, Octavian ARMAȘU, ministrului MTIC Vasile BOTNARI, directorul general al Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Vitalie Vrabie și a directorului general al Î.S. „Poșta Moldovei” Serghei NASTAS și directorul General adjunct al ÎS ”Poșta Moldovei”, Sergiu BATIUȘCA.

Printre cei care au făcut ordine în perimetrul Parlamentului după ce simpatizanții reformei PDM-PSRM au plecat, se numără mai mulți democrați: șeful-adjunct al Oficiului Teritorial Hâncești  al Cancelariei de Stat, responsabil de raionul Cimișlia, Dumitru Munteanu; coordonatorii aparatului central al PDM: Andrei Batereanu, Ghenadie Cucu și Serghei Popovici.

Andrei Batereanu și Dumitru Munteanu s-au prezentat a fi drept simpli cetățeni care fac voluntariat.

Dumitru Munteanu, șeful-adjunct al Oficiului Teritorial Hâncești al Cancelariei de Stat și Andrei Batereanu, fost bodyguard al ex-premierului Vlad Filat. Foto: facebook.com
Dumitru Munteanu și deputații PDM Cornel Dudnic, Constantin Țuțu și Serghei Kiseleov. 16 octombrie 2016. Foto: facebook.com

Dumitru Munteanu a fost demis din funcția de șef-adjunct al Oficiului Teritorial Hâncești  al Cancelariei de Stat, responsabil de raionul Cimișlia, la 12 iunie curent printr-o hotărâre de Guvern. Trei săptămână mai târziu însă, la 4 iulie, acesta a revenit în aceeași funcție, la fel, printr-o hotărâre a Cabinetului de miniștri.

Devenit cunoscut opiniei publice în calitate de blogger, Dumitru Munteanu a fost implicat activ în campaniile electorale ale Partidului Democrat și se numără printre sponsorii formațiunii. Spre exemplu, în prima jumătate de an din 2016, acesta a făcut donații în valoare de 75 de mii de lei.

Dumitru Munteanu implicat în campania de colectare a semnăturilor în susținerea votului uninominal. 10.03.2017. Foto: facebook.com

Despre Dumitru Munteanu ZdG a scris anul trecut că este manager al companiei de transport „Paolcaz” SRL, care operează curse pe traseul Cimișlia-Chișinău. Duminică, 24 aprilie 2016, în ziua în care în capitală era organizat un protest împotriva guvernării, iar mai multe curse interurbane au fentat programul obişnuit şi nu au mai ajuns în Chişinău, și-au sistat activitatea și microbuzele deținute de firma „Paolcaz” SRL. Apelat ulterior, Munteanu explica că cursele spre Chișinău au fost sistate pentru că maşinile „au avut careva defecţiuni tehnice”.

După mitingul din 20 iulie, un internaut l-a surprins pe funcționarul din Cimișlia în Grădina Publică „Ștefan cel Mare” în timp ce fuma, asta deși în R. Moldova, mai bine de un an, este interzis prin lege fumatul în locuri publice.

Și Andrei Batereanu, astăzi membru activ al PDM, președinte al Asociației Obștești „ Ștefan cel Mare și Sfânt”, iar în trecut, personaj din anturajul PLDM și chiar bodyguard al ex-premierului Vlad Filat, a evitat să se prezinte întrebat fiind ce organizație, dacă nu PDM, se ocupă de colectarea gunoiului din fața Parlamentului.

Fostul campion european  la taekwondo, Andrei Batereanu apare în spațiul public în contextul evenimentelor din 7 aprilie 2009, fiind mereu în preajma fostului lider PLDM, Vlad Filat.

Andrei Batereanu îl păzește pe fostul lider PLDM de agresiunea protestatarilor

Ulterior, Batereanu a devenit cunoscut opiniei publice, fiind lider al Mișcării de Tineret „Împreună pentru viitor”, prin protestele pe care le-a organizat împotriva guvernării.

La 2 octombrie 2013, Andrei Batereanu a fost reţinut de către Centrul Național Anticorupție (CNA) pentru că ar fi pretins 15 500 de euro pentru a aranja o afacere cu Primăria mun. Chișinău. Mascații l-au reținut pe acesta în timp ce primea o parte din suma respectivă.

După implicarea lui Batereanu în scandalul de corupție și reținerea sa, fostul premier Vlad Filat declara că nu a avut niciodată în garda sa de corp o asemenea persoană: „Eu nu am avut un asemenea bodyguard. Dacă dânsul s-a aflat în preajma mea la evenimentele din 7 aprilie, asta nu înseamnă că mi-a fost bodyguard. Toți cei care încalcă legea trebuie să răspundă și mai ales dacă vorbim despre acte de corupție”.

„Ca rezultat al efectuării măsurii speciale de investigaţie a fost constatat faptul primirii în perioada august-septembrie de către inculpatul Batereanu Andrei de la Popa Cristina a sumei de 211 000 lei echivalentul sumei de 12 500 euro, pretinderii sumei de 5000 euro de la aceiaşi persoană, precum şi primirea de la aceasta a sumei de 3000 euro, pentru a influenţa cu aceste mijloace băneşti factorii de decizie din cadrul Primăriei mun. Chişinău pentru ai determina să elibereze acte permisive necesare construcţiei unei „Terase pe
apă” pe unul din lacurile din mun. Chişinău.
De asemenea, se atestă, că în cadrul măsurii speciale a fost documentat faptul primirii de către Batereanu Andrei de la Popa Cristina a sumei de 3000 euro, care conform raportului de expertiză nr. 417 din 01.10.2013, corespund după calitate şi metoda imprimării recuzitelor bancnotelor autentice.
S-a constatat, că primirea sumei de 3000 euro de către inculpatul Batereanu Andrei de la Popa Cristina a avut loc la 02.10.2013 ora 16.52 în localul „Coffee House” din str. Puşkin 32, mun. Chişinău. (…)

Inculpatul Batereanu Andrei a recunoscut vina integral şi a solicitat examinarea cauzei în baza acordului de recunoaștere a vinovăției”, se arată în hotărârea magistratei Angela Catană de la Judecătoria Chișinău, din 11 iunie 2014, prin care Andrei Batereanu este recunoscut vinovat, dar pedepsit doar cu o amendă penală în valoare de 20 000 de lei. Dosarul s-a aflat în gestiunea procurorei Adriana Bețișor.

Finalitatea cazului la Curtea de Apel nu este clară, pentru că pe portalul instanțelor lipsește hotărârea luată în ianuarie 2015 de către judecătorul Iurie Melinteanu, iar în locul actului este plasată o foaie albă.

Andrei Batereanu a precizat într-un mesaj pentru ZdG că este reabilitat în acest dosar și că nu are nicio datorie față de Cristina Popa. Mai mult, Andrei Batereanu a declarat că are statut de parte vătămată într-o cauză penală pornită de oamenii legii pe numele acesteia.

Apelat de ZdG, purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari a negat faptul că formațiunea s-ar fi implicat în vreun fel la organizarea mitingului și a declarat că primarii democrați care au adus oameni la acțiunea publică au făcut-o voluntar, la propria inițiativă. Cât despre membrii PDM care s-au aflat în perimetul legislativului pe parcursul mitingului, dar și după finalizare, Vitalie Gamurari a precizat că nu cunoaște nimic.

Astăzi, 21 iulie, mai mulți oameni au ieșit în stradă pentru a protesta față de votul celor 74 de deputați care au adoptat în lectură finală proiectul de lege pentru introducerea sistemului mixt. Oamenii, în frunte cu președinta PAS, Maia Sandu și liderul PPDA, Andrei Năstase, au protestat în fața Președinției, iar ulterior a Parlamentului. Între timp, mai mulți oficiali europeni și-au manifestat îngrijorarea față de decizia Parlamentului R. Moldova de a implementa modificări ale sistemului electoral. Protestatarii au anunțat că voi ieși în stradă în număr mare la 30 iulie.