Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   DOC/ Încă o suspendare a…

DOC Încă o suspendare a președintelui? Doi deputați PD au depus o sesizare la Curtea Constituțională

Deputații Sergiu Sârbu și Eugeniu Nichiforciuc au depus o sesizare la Curtea Constituțională (CC) prin care cer „constatarea circumstanțelor care justifică interimatul funcției de președinte al R. Moldova, în  vederea depășirii blocajului constituțional generat de acesta”, prin refuzul de a semna numirea în funcție a doi miniștri. Sesizarea apare după ce Igor Dodon a refuzat numirea  Silviei Radu la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și a lui Nicolae Ciubuc în funcția de ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Contactat de ZdG, Serviciul de presă al Președintelui a spus că încă nu a primit sesizarea, dar a menționat că aceasta ar fi trebuit să fie de depusă de către Guvern, dacă a fost blocată activitatea acestuia, și nu de către deputații din Parlament.

„Noi încă nu am primit sesizarea. Chiar și în Hotărârea CC prin care ei atunci au interpretat faptul că se admite suspendarea din funcție a președintelui, au indicat că urmează să o depună instituția interesată, adică dacă vorbim că s-ar fi blocat activitatea Guvernului, în cazul acesta, sesizarea urma a fi depusă de către Guvern, și nu de către deputați. Dacă s-ar bloca activitatea Parlamentului, atunci sesizarea ar putea fi depusă de către deputații din Parlament. Atâta timp cât nu am văzut sesizarea și argumentele din ea, nu pot să comentez acest lucru”, ne-a spus Purtătorul de cuvânt al președintelui Dodon.

În cadrul briefing-ului din 18 septembrie 2018 al Partidului Democrat, Silvia Radu a fost propusă pentru funcția de ministră a Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, iar Nicolae Ciubuc în funcția de ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Igor Dodon a fost suspendat din funcție de două ori pentru că a refuzat repetat să semneze decretele de numirea în funcție a mai multor miniștri propuși de Partidul Democrat.